EXCLUSIV Emilian Imbri: „Măsurile se iau ca să nu aglomerăm spitalele cât să trebuiască să scoatem paturile în curte”

Medicul Emilian Imbri, fost manager al Institutului Victor Babeş, a fost invitatul lui Victor Ciutacu în emisiunea Punctul Culminant, în care au analizat, împreună cu restul invitaţilor, cât dintre măsurile de prevenţie şi restricţiile impuse de autorităţi sunt benefice şi de unde începe încălcarea drepturilor cetăţeneşti.
George Russo
05 apr. 2021, 23:07
EXCLUSIV Emilian Imbri:

Emilian Imbri susţine că în cazul declarării pandemiei, opiniile şi recomandările medicilor specialişti sunt transformate în acte normative, astfel încât cetăţenii nu mai pot invoca faptul că nu se supun unor simple recomandări medicale.

Pe de altă parte, avocatul Dan Chitic, unul dintre purtătorii de cuvânt ai protestatarilor, argumentează faptul că aceste decizii luate de autorităţi sunt luate strict pe baza unor păreri medicale şi acestea nu sunt de ajuns pentru a încălca drepturi fundamentale.

„Daca e sa discutam, cred ca toti avem dreptul la opinii. Opinia medicala este urmata de o recomandare sau, in situatii de pandemie, aceste recomandari pot deveni cerinte si masuri de preventie, pentru a evita transmiterea acestor virusi. Nu este o discutie pe legi, daca domnul avocat vrea lamuriri, sa ceara lamuriri la oficiul juridic al Ministerului Sanatatii. Noi asa am fost invatati si nu de vraci.

Inca exista legi date de ministrii trecuti care reglementeaza comportamentul medicilor in aceste cazuri de boli infectioase.

Daca luam in calcul ca exista pandemie si exista aceasta boala, sigur ca fiecare are dreptul sa respecte sau nu. Trebuie luat in calcul ca exista 3 posibilitati: sa nu facem nimic, cum a facut Anglia la inceput, sa respectam niste reguli de protectie sau sa ne vaccinam. Sau ne infectam toti si facem asa numita imunitate de turma.

Dupa ce se trece prin boala, exista o imunitate de cateva luni de zile.

Dumneavoastra spuneti ca aveti voie sa respectati sau nu niste lucruri stipulate in niste acte normative, nu nişte opinii şi recomandari medicale.

Sigur, toata lumea are dreptul de a se plange, in conditiile in care ar fi clar stabilit ca cine face vaccinul sau boala ar avea dreptul sa mearga la restaurant sau in alta parte. Dar asta ar crea o nedreptate pentru cei care nu au apucat sa se vaccineze sau nu au facut boala.

Emilian Imbri: „În România mor 100-150 de persoane zilnic. O parte s-ar putea evita”

Hai sa luam in discutie ca toate masurile se iau pentru a incetini ritmul imbolnavirilor, pentru a nu aglomera spitalele cat sa trebuiasca sa scoatem paturile prin curte si sa pacalim virusul, sa asteptam sa ne vaccinam. Sigur, se poate si cealalta varianta, sa ne imbolnavim toti si care scapa, scapa.

Au fost mai multi specialisti care au declarat ca odata ajus la ATI sunt sanse mici sa mai iesi. Problema e sa nu ajungi acolo, deci sa mergi imediar la medic, atunci cand prezinti simptome. Exista un procent de aproximativ 70% care trec fara probleme prin boala, vreo 25% care raman cu unele sechele, iar la aproximativ 5% apar probleme grave.

In Romania mor zilnic intre 100 si 150 de persoane. E putin, nu? Doar ca o parte s-ar putea evita. Aici nu ne luptam om cu om, ci incercam sa explicam de ce anumite masuri trebuie respectate. Persoanele care au trecut prin boala nu se pazesc pe ei, ci ii protejeaza pe ceilalti.

In momentul de fat6a, specialistii nu stiu inca daca dupa ce te vaccinezi esti la fel imunizat ca dupa ce faci boala. De asta recomanda purtarea mastii si dupa ce te vaccinezi.

Nu suntem niciunul de acord cu devierile domnilor atleti de dupa ora 22., care fac rau tot amaratilor care trebuie sa-şi tina magazinele inchise, le sparg geamurile etc.”, a declarat Emilian Imbri la România TV.

Fostul manager al Institutului Victor Babeş a fost întrebat de jurnalistul Gelu Vişan de ce în tot acest timp trecut de la începutul pandemiei nu a fost suplimentat numărul de paturi ATI.

„Daca este sa raspund, desi nu eu ar trebui, ci miniustrul, dar nu asta e problema. Paturi sunt peste 4000, dar nu toate pentru Covid. In Romania se moare si de alte afectiuni, deci ar fi o discriminare ca pe toate sa le transformam in paturi Covid. Problema este ca nu toti care sunt in ATI Covid sunt si intubati, ci au masti neinvazive care ii ajuta sa respire. Pentru ca cei intubati rar isi mai revin. Sunt dusi in ATI cei la care este chestiune de minute. Si atunci, de frica sa nu-ti moara omul de pe sectie, il bagi in ATI, pentru ca desaturarea de oxigen este atat de rapida incat nici cei de acasa nu realizeaza cateodata decat prea tarziu.”, a explicat Emilian Imbri.

Citeşte şi: Andreea Moldovan: „Situația este alarmantă. Fiecare gardă e o încercare pentru medici”. Ce spune de ivermectină şi testarea în farmacii

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum s-a îmbrăcat iubita lui Raul Jimenez la primul meci din Campionatul Mondial 2026. Ținuta specială cu care i-a purtat noroc atacantului mexican
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Cât costă să mănânci la tavernă în Grecia în 2026. Nota reală pe care o plătesc românii în Thassos
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Calcule finale. Ce șanse are, de fapt, Guvernul Tomac să treacă în Parlament și ce-i așteaptă pe români
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți