Enel trebuie să plătească statului român 401 milioane euro. Compania a pierdut procesul la Curtea de Arbitraj de la Paris

Enel, compania de electricitate care deţine în România trei dintre opt distribuţii regionale de energie electrică, trebuie să plătească statului român 401 milioane euro, potrivit unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Paris.
Alina Costache
13 feb. 2017, 18:52
Enel trebuie să plătească statului român 401 milioane euro. Compania a pierdut procesul la Curtea de Arbitraj de la Paris

Enel trebuie să plătească statului 401 milioane de euro în urma unei decizii a Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Enel şi statul român, reprezentat de SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie) s-au judecat pe marginea unei prevederi din contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, cea mai importantă distribuţie de energie electrică, vândută companiei italiene în 2007. Statul a solicitat companiei italiene 500 de milioane de euro, pe motiv că aceasta nu şi-a onorat obligaţiile contractuale din contractul de privatizare, prin care ar fi trebuit să cumpere de la stat, suplimentar, un pachet de 13,57% din acţiunile companiei.

Iniţial, Enel ar fi dorit să stingă conflictul înainte de a se ajunge la arbitraj internaţional, şi a oferit statului 250 de milioane de euro. Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Răzvan Nicolescu, nu a fost însă de acord, şi a iniţiat în 2014 demersurile împotriva companiei italiene. Statul a cerut 520 de milioane de euro, în instanţă.

Contractul de privatizare a celei mai importante distribuţii de energie din România a fost perfectat în 2007 iar un an mai târziu italienii au intrat în posesia companiei. Enel a plătit, pentru 50% din capital, şi pentru majorarea de capital de până la 64% 820 de milioane de euro.

Statul a susţinut că, potrivit contractului de privatizare , Enel avea obligația să cumpere, până la finalul anului 2012, cote de câte 13,57% din participațiile rămase în posesia statului român la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia (cele două societăţi în care s-a „spart” fosta Electrica Muntenia Sud), lucru care nu s-a întâmplat.

Potrivit unei hotărâri de Guvern de la finalul anului 2012, prețul de vânzare era fixat la suma totală de 521,5 milioane euro.

În 2014, statul a deschis un litigiu împotriva Enel la Tribunalul Internațional de Arbitraj de la Paris, solicitând această sumă, proces care s-a încheiat acum.

Sursa: economica.net

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a acumulat 2,3 milioane de dolari în 2026: titlu WTA, sferturi la Roland Garros și optimi la US Open
Capital.ro
Siegfried Mureșan a depus programul de guvernare la Parlament: Vom continua pe baza lucrurilor făcute de Guvernul României în ultimul an
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte