Eric Clapton spune că va surzi: „Sper că oamenii vor veni să mă vadă, mai mult decât ca pe o curiozitate”

Legendarul muzician britanic Eric Clapton, în vârstă de 72 de ani, a declarat într-un interviu că vrea să continue să lucreze, dar este dificil pentru el, pentru că auzul îi este afectat.    
Alina Costache
10 ian. 2018, 09:04
Eric Clapton spune că va surzi:

Într-un interviu acordat, marţi, postului BBC Radio 2, Eric Clapton a spus că, nu numai că a devenit dificil pentru el să cânte la chitară, ci şi că suferă de tinitus, o afecţiune care provoacă pierderea auzului.

„Voi continua să lucrez. Voi susţine un concert în Hyde Park (la British Summer Time Festival din Londra, n.r.), în iulie”, a spus acesta. „Singurul lucru de care sunt îngrijorat este că îmi voi pierde auzul, sufăr de tinitus. Adică, sper că oamenii vor veni să mă vadă, mai mult decât ca pe o curiozitate. Ştiu că aşa se întâmplă, mă mir că încă sunt aici”, a mai declarat Clapton, potrivit wonderwall.com.

Tinitusul reprezinta perceperea anormală a unor zgomote în ureche, iar cel persistent indică, de obicei, prezenţa surdităţii de recepţie de tip senzorial (cohlear). Dacă afecţiunea este severă şi persistentă, poate afecta somnul şi capacitatea de concentrare, ducând la tulburări psihice majore.

Cântăreţul este încă în turneu de promovare a documentarului „Eric Clapton: A Life in 12 Bars”, care a fost lansat în noiembrie 2017. Clapton a declarat că încă îi este dificil să vizioneze filmul, având în vedere suişurile şi coborâşurile din viaţa sa, unele incluzând abuzul de alcool şi droguri.

„Cred că este important ca oamenii să vadă că există un final fericit. Este ca un concept de izbăvire. Dacă vei merge să îl vizionezi, fii pregătit pentru o călătorie grea”, a adăugat acesta.

Anul trecut, Eric Clapton a spus că suferă de dureri severe din cauza deteriorării sistemului său nervos, o afecţiune care se numeşte neuropatie periferică, din cauza căreia îi este dificil să cânte la chitară.

Eric Clapton este singurul muzician inclus de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (ca membru al Yardbirds, al Cream, dar şi ca artist solo). Eric Clapton s-a clasat pe locul al patrulea în topul revistei Rolling Stone „100 cei mai buni chitarişti ai tuturor timpurilor”. Cu hituri precum „Tears in Heaven”, „Wonderful Tonight” şi „Layla,” Clapton a obţinut până în prezent 18 premii Grammy. Chitaristul britanic a concertat şi în Bucureşti, în 2010.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a anunțat în direct plecarea lui Florin Tănase de la FCSB! Fanatik a aflat echipa: „Se transferă acolo”. Update exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce înseamnă când aplicația meteo arată „calitatea aerului nesănătoasă”. Când ar trebui să eviți să stai afară
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Anunț major pentru România. Rusia atacă instalaţiile de energie electrică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat