Eroare de etichetare a testelor de sânge în cazul transfuziei greşite de la Spitalul CF2

Ancheta inspectorilor sanitari arată "clar existenţa unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale" în cazul pacientei care se află în stare gravă după o transfuzie de sânge făcută la spitalul CF2, a comunicat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.
Iulian Tudor
30 iul. 2016, 08:50
Eroare de etichetare a testelor de sânge în cazul transfuziei greşite de la Spitalul CF2

„Ancheta inspectorilor sanitari arată clar existenţa unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale. Există semne paraclinice evidente care indică un diagnostic de hemoliză severă în urma administrării unei unităţi de sânge dintr-o grupă greşită. Cu toate acestea, din documente nu poate fi confirmată hemoliza severă pentru că nu a fost efectuat testul COOMBS, nefiind trimisă o probă la Centrul de Transfuzii Sanguine al Municipiului Bucureşti”, se spune în comunicatul ministerului.

Inspectorii sanitari au mai probat faptul că unitatea de transfuzii a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare şi că nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operaţii, iar registrele şi evidenţele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete.

În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei.

Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unităţii de transfuzii – în termen de 15 zile – având în vedere că deficienţele de dotare sunt minore, iar restul de măsuri ce trebuie luate se referă la procedurile interne. La expirarea termenului de 15 zile, inspectorii sanitari vor efectua o nouă verificare a UTS.

În ceea ce priveşte măsurile de sancţionare a personalului, procedurile sunt în continuare în derulare.

În comunicatul MS se aminteşte că în 26 iulie o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti. Diagnosticul la internare al acesteia a fost cancer col uterin, mai precis neoplasm de col uterin în stadiu incipient. şi că în timpul operaţiei a existat „o sângerare în limitele normale ale procedurii aplicate de echipa de chirurgi (operaţia Wertheim), iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie”.

„Documentele puse la dispoziţia inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv şi etichetată cu numele pacientei de 39 de ani – transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti – care are grupa de sânge O I pozitiv. Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deşi grupa acesteia de sânge este O I pozitiv”, se menţionează în comunicat.

La aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală s-au instalat primele semne de şoc hemoragic şi hematurie, iar pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare şi a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii.

„Pacienta era conştientă la acel moment şi a indicat ea însăşi faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi şi ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei”, se mai spune în comunicatul MS.

Citeşte şi Un nou CAZ INCREDIBIL la un spital din Capitală. O femeie, în stare gravă după ce a primit o transfuzie greşită de sânge

 

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Adrian Mutu, la un pas de a prelua o națională de top. „7 jucători din Anglia și 5 din Franța!”
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
40 de grade și nopți tropicale. De ce România este mai puțin pregătită decât Franța pentru canicula extremă
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
EXCLUSIV VIDEO Scandal în Sectorul 1 privind salubrizarea: Angajați Romprest, blocați într-un autobuz și presați să semneze cu Blue Planet, noul operator
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?