„Este jenant! Nu putem face din asta o misiune”. PSD reacționează dur la propunerea UE prin care copiii să-și aleagă genul indiferent de vârstă

Copiii vor fi liberi să-și aleagă sexul, potrivit unei noi strategii prezentate de Comisia Europeană, scrie The Telegraph. Strategia prezentată miercuri, 8 octombrie, de Comisia Europeană nu este obligatorie pentru statele membre UE, ci reprezintă o recomandare pentru guvernele naționale, care pot să o adopte sau să o ignore. Europarlamentarul PSD Dragoș Benea a comentat subiectul pe retelele sociale, lansând un avertisment dur.
Mircea Filipescu
09 oct. 2025, 18:35
„Este jenant! Nu putem face din asta o misiune”. PSD reacționează dur la propunerea UE prin care copiii să-și aleagă genul indiferent de vârstă

Orice limită de vârstă pentru recunoașterea sexului ar putea fi eliminată, iar terapia pentru a verifica dacă minorii doresc cu adevărat să-și schimbe sexul ar putea fi interzisă prin aceste planuri, după cum arată strategia prezentată miercuri de Comisia Europeană. Social-democratul Dragoș Benea (PSD) a reacționat dur în mediul online.

„Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică şi să facem din asta o misiune a Uniunii Europene! Oricât de bogată ar fi imaginația noastră, oricâtă disponibilitate am manifesta față de concepte, filozofii sau curente de gândire, mărturisesc că nici eu, nici colegii social-democrați români din Parlamentul European nu ne împăcăm cu ideea ca, în numele „egalității LGBTQ+”, un copil să-şi poată alege genul indiferent de vârstă.

Putem da curs propriilor imaginații/fantasme, putem construi o realitate paralelă cu existența noastră de zi cu zi, în care astfel de inițiative poate că ar avea un sens pur teoretic: dar datul nostru biologic, condiția umană în care viețuim, trăim şi murim, arată tocmai contrariul.”, a explicat europarlamentarul PSD.

„Aşa cum politica nu se termină la Stânga sau Dreapta, probabil că putem imagina o dezbatere dincolo de Masculin şi Feminin, dar nu putem face din asta o misiune, cu atât mai puțin o misiune a Comisiei sau Uniunii Europene, chiar dacă toleranța şi incluziunea sunt şi rămân pentru noi toți valori cardinale, de căpătâi pentru întreaga construcție europeană.

Dacă privim cu luciditate în jurul nostru, vom observa că altele sunt problemele presante ale Uniunii, probleme în raport de care sute de milioane de cetățeni europeni aşteaptă un răspuns pertinent din partea Bruxelles-ului şi măsurile concrete de rigoare. Economia, demografia, energia, tinerii NEETS, competitivitatea, apărarea & ordinea publică şi multe altele sunt provocările şi problemele stringente cu care se confruntă continentul european, nicidecum dilemele de gen.

P.S. Nu-mi pot imagina care e capacitatea juridică a unui copil sau conştiința sa de sine, în măsură să-i permită să facă judecăți cu privire la propria identitate de gen.”, a mai precizat Dragoș Benea.

Vezi și Victorie imensă a PSD în disputa cu Bolojan. Senatul a adoptat proiectul de lege al social-democraţilor care prevede scutirea mamelor în concediu de maternitate de la plata CASS

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT