Eu nu-mi răsfăţ copiii, doar ii iubesc!

Si cel mare, si asta mica, plangaciosi. De cand s-au nascut. Le trecea doar cand ii tineam in brate si-i pupam, le vorbeam, le cantam. (De cel mare am „scapat”. Intra in faza preadolescentina si mai rarut cu pupaturile si luatul in brate. Dar asta e alta poveste). Revenind, i-am tinut in brate de fiecare data cand au plans. Nu i-am lasat sa planga decat daca eram… ma-ntelegeti… unde se duce si regele singur… si nu era nimeni prin preajma. Am primit povete cu duiumul de la mamele cu state vechi (a se citi mama, soacra, matusi; bunici nu mai am, deci am scapat): Aaa, e clar. S-a invatat in brate! NU e bine! O sa se rasfete! Copilul trebuie pupat numai in somn, ca altfel ti se suie in cap! Asa-mi zicea mie tata…

Prin parc, aceleasi mirari si sfaturi de la persoanele trecute de a doua tinerete si, spre surprinderea mea, de la mamici de varsta mea si chiar mai mici. Vaai, tot in brate cu copilul? O sa fie o rasfatata! Nu e bine! Dar mai las-o, draga, sa planga, ca e fata! Sa faca plamani, sa tipe la barba-su! Hai ca la baiat mai inteleg, ca nu e bine sa-l lasi sa planga, dar la fata?!

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

Alte articole

Familia care crește 20 de copii într-o comună din Argeș. Povestea lui Iosif și a Georgianei Văcaru

Final de an greu pentru Cristina Cioran. Singură cu doi copii de sărbători, epuizată și în pragul lacrimilor