Eugen Nicolăescu: Principala direcţie de reformă este echilibrarea componentelor sistemului sanitar

Principala direcţie de reformă pe care conducerile Ministerului Sănătăţii şi CNAS o au în vedere este echilibrarea componentelor sistemului sanitar, a afirmat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în timpul unei videoconferinţe susţinute marţi cu decidenţi din domeniu, reprezentanţi sindicali şi ai administraţiilor locale.
Iulian Tudor
24 iul. 2013, 06:33
Eugen Nicolăescu: Principala direcţie de reformă este echilibrarea componentelor sistemului sanitar

„În discuţiile pe care le vom avea în această săptămână cu FMI, BM, CE, vom accentua reforma structurală, vom pune preţ pe ceea ce se numeşte dezvoltarea sistemului prespitalicesc. Toţi managerii trebuie să înţeleagă că acesta este drumul corect. Îi rog pe manageri să înţeleagă că în bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reuşesc să le dirijeze acolo unde este nevoie şi unde pot fi utilizate într-un mod mai eficient”, a spus ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

În acest sens, Eugen Nicolăescu le-a solicitat managerilor de spitale să găsească resursele necesare pentru ca până la sfârşitul anului 2013 activitatea să se desfăşoare fără sincope majore şi să acopere necesarul de finanţare, fără a tăia din drepturile salariale ale personalului.

„Aveţi foarte multe pârghii la dispoziţie, de dumneavoastră depinde cum le utilizaţi. Amintiţi-vă că, dacă daţi mai multe consultaţii în ambulatoriu şi faceţi mai multe internări de zi, s-ar putea să aveţi mai mulţi pacienţi multumiţi, cu mai multe cazuri rezolvate, decât pacienţi care aşteaptă la uşile spitalelor pentru internare continuă”, a subliniat Eugen Nicolăescu.

În cadrul întâlnirii, s-a stabilit ca până la 15 august prefecţii judeţelor să evalueze planurile de măsuri întocmite de manageri, cu consultarea Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a Direcţiilor de Sănătate Publică, sub coordonarea consiliilor locale.

După 20 august, MS va analiza aceste planuri trimise de prefecţi şi va decide cele mai potrivite măsuri, precizează sursa.

În ceea ce priveşte principalele proiecte ale MS, conducerea instituţiei le-a comunicat managerilor de spitale că în câteva zile va exista o formă finală a legii privind răspunderea civilă (legea malpraxis), care va fi adusă din nou în atenţia opiniei publice pentru dezbatere.

De asemenea, în ceea ce priveşte proiectul privind salarizarea personalului medical, ministrul Sănătăţii le-a transmis participanţilor intenţia de a demara proiectul, mai întâi ca pilot, în câteva spitale din România, în trimestrul I din 2014, pentru a scoate medicul din grila bugetară.

„Trebuie să facem echipă. Ministerul Sănătăţii, singur, fără sprijinul dumneavoastră, nu are cum să realizeze reforma în sistemul sanitar. Vă solicit tot sprijinul în acest sens”, le-a mai transmis Nicolăescu.

La videoconferinţă au participat: preşedintele şi vicepreşedintele CNAS, Cristian Buşoi şi Ciprian Bogdan, secretarii de stat din cadrul MS dr. Raed Arafat şi dr. Adrian Pană, vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Sanitas, Marius Sepi, prefecţii tuturor judeţelor, managerii spitalelor publice, directorii de DSP-uri şi directorii de CJAS-uri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT