Eugen Nicolicea, despre alegerile în două tururi: Nu acceptăm schimbarea în Parlament a legii electorale

Eugen Nicolicea, vicepreşedintele UNPR, a subliniat că UNPR nu va susţine în Parlament o iniţiativă legislativă privind votul în două tururi pentru alegerea primarilor.
Filip Stan
02 feb. 2016, 15:24
Eugen Nicolicea, despre alegerile în două tururi: Nu acceptăm schimbarea în Parlament a legii electorale

„Premierul nu avea de ce să intervină în această problemă. Dacă discutăm despre iniţiativa de modificare a legii în parlament, atunci noi trebuie să o discutăm şi să o votăm, dar nu poarte fi vorba să o susţinem. Nu putem schimba legea cu 12 luni înainte de alegeri. De câteva săptămâni nu facem decât să ne gândim cum să facem să încălcăm Constituţia”, a spus Nicolicea într-i intervenţie la RFI.

Eventuala modificare a legii electorale în Parlament ar rămâne ultima soluţie pentru introducerea turului doi la alegerile pentru primari, după ce ieri, premierul Dacian Cioloş a exclus asumarea răspunderii sau emiterea unei ordonanţe de urgenţă pe această temă.

Reprezentantul UNPR a subliniat că liberalii care doresc o schimbare a legii electorale ar trebui sa spuna scopul şi nu să vină cu un scop mascat astfel încât să capete un mic avantaj.

Alegerile locale sunt programate pentru data de 5 iunie.

 Citeşte şi: UNPR ar putea susţine alegerea primarilor în două tururi dacă nu se va semna protocolul cu PSD pentru alegeri

Tiberiu Niţu ar trebui să demisioneze

Eugen Nicolicea a mai afirmat că procurorul general Tiberiu Nitu nu ar trebui să demisioneze după dezvăluirile din dosarul DNA privind folosirea coloanei oficiale. Vicepreşedintele UNPR consideră că Tiberiu Nitu este nevinovat, la fel cum îl consideră şi pe şeful său de partid, Gabriel Oprea, pe numele căruia DNA a cerut începerea urmăririi penale.

Potrivit lui Nicolicea, ministrul de interne folosea coloana oficială în baza unui ordin emis încă din 1999 de predecesorul său Constantin Dudu Ionescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România