Eugen Teodorovici: Le-am spus unor oficiali europeni să aplice şase luni legea din România şi vor vedea dacă trebuie modificată

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, susţine că atâta vreme cât în România există oameni care "au stat în puşcărie în mod nejustificat” înseamnă că trebuie schimbate legi şi reformate instituţii, în acest cotext el relatând că le-a spus unor oficiali europeni să aplice în ţările lor legislaţia din România, pentru a vedea dacă aceasta are nevoie să fie schimbată.
Iulian Tudor
12 sept. 2018, 19:16
Eugen Teodorovici: Le-am spus unor oficiali europeni să aplice şase luni legea din România şi vor vedea dacă trebuie modificată

Eugen Teodorovici a relatat, miercuri seară, într-o emisiune la Digi 24, că a avut o discuţie cu oficiali europeni, la o reuniune de săptămâna trecută a miniştrilor de Finanţe şi că, întrebat fiind despre justiţia din România, le-a spus acestora că dacă oameni nevinovaţi sunt condamnaţi, atunci e nevoie de schimbare legislativă şi de reformarea unor instituţii.

„Ca cetăţean am două elemente pe care tot timpul le spun. Atâta timp cât un cetăţean român a stat în puşcărie în mod nejustificat şi în urma unei hotărâri a instanţei s-a dovedit clar că a fost nejustificat în puşcărie, acel om şi-a pierdut familie, poate, carieră şi viaţa personală, nu i-o mai poate da nimeni înapoi, că e politican sau om simplu, nu contează, e un abuz. Atunci înseamnă că am legi care trebuie schimbate, instituţii care trebue poate reformate şi persoanele care sunt în acele sisteme trebuie să fie şi ele, poate, să aibă un alt profil. Pentru că înseamnă că de undeva se întâmplă lucrurile astea: fie că legea a fost prost făcută, poate prost interpretată”, a afirmat Teodorovici, potrivit news.ro.

El a spus că le-a recomandat unor oficiali europeni să aplice în ţările lor legislaţia din România, pentru a vedea dacă este nevoie ca aceasta să fie schimbată.

„A doua chestiune, am spus: ‘aplicaţi voi în ţările voastre, de acolo de unde criticaţi România, unii dintre voi, nu toţi, aplicaţi legile din România şase luni de zile, nu mai mult, şi veţi vedea pe propria voastră piele ce înseamnă sau dacă trebuie modificat cea în România’ „, a adăugat ministrul Finanţelor.

În acest context, Teodorovici a spus că nu crede că există un caz similar cu ce se întâmplă în România în ceea ce priveşte sistemul judiciar. „Avem oameni politici din toate partidele, oameni simpli, oameni de afaceri, oameni din zona de economie, companii distruse practic pe răfuieli politice, pe alte motive şi unde ne duce lupta asta?”, a mai afirmat Teodorovici.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Gigi Becali aruncă în aer fotbalul românesc, cu o zi înainte de alegerile FRF: „Răzvan Burleanu e în pericol 500%”. Cum va vota FCSB
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Bucureștiul escortelor, cartografiat: zona cu cea mai mare concentrație de prostituție online din țară
wowbiz.ro
Ilan Laufer, acroșat de o șoferiță în Capitală! Fostul ministru se afla pe o trotinetă împreună cu gemenii săi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Porumboiu, atac dezlănțuit în direct la adresa membrului Generației de Aur: ”Un umil servil! Nu există așa ceva”
MediaFlux
PAPARAZZI Camelia Mitoșeru, mama lui Mihai Mitoșeru, a trecut cu bine de operația pe creier! Marea actriță, la plimbare pe soare cu cățel și cărucior de cumpărături FOTO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj