Eugen Tomac, numele-surpriză luat în calcul pentru funcția de vicepremier în Guvernul Luca Niculescu (surse)

Eugen Tomac, liderul PMP și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, este luat în calcul pentru funcția de vicepremier fără portofoliu în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială.
Irina Dumitrescu
14 oct. 2026, 14:36
Eugen Tomac, numele-surpriză luat în calcul pentru funcția de vicepremier în Guvernul Luca Niculescu (surse)

Europarlamentarul Eugen Tomac, lider al PMP și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, este luat în calcul pentru funcția de vicepremier fără portofoliu în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială citate de HotNews.

„Încă se discută”, au spus sursele citate.

Eugen Tomac a fost prima propunere de premier a șefului statului pentru funcția de prim-ministru după căderea Guvernului Bolojan, însă și-a depus mandatul după ce nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară.

Consilierul prezidențial ar putea ocupa funcția de vicepremier fără să coordoneze un minister, în formula de guvern aflată în prezent în negocieri.

Citește și : PSD decide miercuri dacă intră singur la guvernare. Sorin Grindeanu pune pe masă trei scenarii pentru susținerea Cabinetului Niculescu / Marian Neacșu: „Cred că va fi un Guvern mixt, dacă va fi să fie”

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, din viitorul Cabinet ar urma să facă parte și mai mulți reprezentanți ai PSD, printre care Marian Neacșu, Alexandru Rogobete și Radu Marinescu.

Pentru portofoliul Afacerilor Externe este luat în calcul Dan Neculăescu, ambasadorul României la NATO, iar la Finanțe ar putea rămâne Alexandru Nazare.

Lista vehiculată în acest moment îi mai include pe Sorin Costreie, consilier prezidențial, pentru Ministerul Educației, pe Alexandru Rogobete la Sănătate și pe Bogdan Ivan la Energie.

În aceeași variantă, Marian Neacșu ar urma să preia Ministerul de Interne, Radu Marinescu ar reveni la Justiție, iar Ionuț Mașala este menționat pentru Transporturi. La Agricultură este vehiculat numele lui Florin Barbu, în timp ce pentru Ministerul Muncii sunt luate în calcul Petre Florin Manole și Ciprian Văcaru.

Formula nu este definitivă, iar componența viitorului Executiv depinde de negocierile dintre partide și de deciziile care vor fi luate în perioada imediat următoare.

Între timp, Consiliul Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 16:00, la Vila Lac, pentru a stabili poziția partidului față de Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu.

Social-democrații trebuie să decidă dacă vor participa la Executiv cu miniștri sau dacă vor acorda doar sprijin parlamentar.

Decizia PSD este importantă pentru configurarea majorității care ar urma să susțină noul Cabinet și pentru stabilirea formulei politice în care acesta va funcționa.

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit și el, miercuri, în ședință, în contextul discuțiilor privind susținerea Guvernului Luca Niculescu.

Liberalii ar fi dispuși să voteze pentru Guvernul Niculescu, însă cer, la rândul lor, un acord bilateral cu premierul desemnat, care ar urma să vizeze atingerea țintei de deficit, protejarea investițiilor și respectarea angajamentelor europene. Acestea sunt câteva dintre cerințele Partidului Național Liberal pentru a susține învestirea Guvernului.

Citește și : SURSE Cum ar putea arăta Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu. Portofoliile, împărțite între social-democrați și independenți

UDMR și-a exprimat și ea disponibilitatea de a susține viitorul Guvern. Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a anunțat că Uniunea va vota atât Executivul propus de Luca Niculescu, cât și programul de guvernare, indiferent dacă noul Cabinet va fi format din tehnocrați sau va avea la bază o majoritate construită în jurul PSD.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
FC Voluntari a umflat prețurile pentru meciul cu FCSB! Suporterii au răbufnit: „Jaf la drumul mare!” Cum se „apără” ilfovenii. Exclusiv
Capital.ro
Regula fermoarului ar putea deveni obligatorie în Codul rutier. Amenzi de până la 648 de lei pentru șoferii care nu o respectă
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Guvernul Niculescu! S-a aflat chiar astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT