Europa are țări unde apa de la robinet primește scor perfect pentru siguranță, însă România se află printre statele cu cele mai slabe rezultate. Clasamentul scoate la iveală probleme serioase legate de salubritate și calitatea apei

Deși Europa continuă să fie una dintre regiunile cu cea mai sigură apă potabilă din lume, nu toate statele oferă aceleași condiții. Un nou clasament privind calitatea apei și infrastructura de salubritate arată că România se află printre țările europene cu rezultate slabe, în timp ce alte state au obținut scoruri perfecte pentru siguranța apei de la robinet.
Bianca Bocioacă
09 mai 2026, 15:45
Europa are țări unde apa de la robinet primește scor perfect pentru siguranță, însă România se află printre statele cu cele mai slabe rezultate. Clasamentul scoate la iveală probleme serioase legate de salubritate și calitatea apei
Europa are țări unde apa de la robinet primește scor perfect pentru siguranță

Potrivit datelor analizate la nivel european, mai multe state din Europa au obținut punctaj maxim în ceea ce privește protejarea sănătății populației prin apă potabilă sigură și sisteme eficiente de salubritate.

Printre țările care au primit scorul perfect de 100 se află:

Finlanda, Islanda, Olanda, Norvegia, Elveția, Regatul Unit, Malta, Germania, Luxemburg și Suedia.

Europa domină practic clasamentele mondiale privind calitatea apei potabile, 19 dintre primele 20 de state din lume provenind de pe continent. Singura excepție din afara Europei este Japonia.

La polul opus, clasamentul arată că mai multe state europene au probleme importante legate de calitatea apei și infrastructura de salubritate.

Citește și: Românii care așteaptă voucherele de vacanță în 2026 trebuie să respecte noi condiții. Suma acordată s-a schimbat din nou, iar regulile sunt mai dure

Cele mai slabe scoruri din Europa apar în: Moldova – 50 de puncte, Georgia – 51,7 și Albania – 54,1.

România apare și ea în partea inferioară a clasamentului, cu un scor de 56 de puncte.

Alături de România, în ultimele poziții dintre statele membre UE se află și Letonia și Lituania.

Concret, România ocupă locul 62 la nivel mondial în categoria care analizează riscurile legate de apă potabilă nesigură și salubritate.

Datele Agenția Europeană de Mediu arată că mai mult de 20% din suprafața Uniunii Europene se află într-o stare chimică precară.

Asta înseamnă că în multe zone nivelul unor substanțe periculoase depășește limitele stabilite de legislația europeană.

Printre contaminanții identificați se află:

  • mercur;
  • cadmiu;
  • pesticide;
  • substanțe chimice persistente;
  • microplastice;
  • compuși farmaceutici.

Cercetătorii atrag atenția că poluarea apelor subterane devine o problemă tot mai gravă în Europa.

Unul dintre cele mai mari costuri suportate de statele europene este legat de tratarea apei pentru consum.

Potrivit datelor prezentate în raport, Uniunea Europeană cheltuie anual până la 320 de miliarde de euro doar pentru tratarea nitraților din apă.

Citește și: Cod rutier 2026. Amendă uriașă pentru șoferii prinși cu nereguli legate de trusa medicală. Ce se va întâmpla de la 1 iulie

Studiile recente au identificat și prezența acidului trifluoroacetic (TFA) în numeroase probe de apă potabilă din Europa.

Substanța a fost detectată în 94% dintre cele 36 de probe de apă de la robinet analizate în 11 state membre UE.

În plus, cercetătorii de la Water Atlas avertizează că tot mai multe ape subterane europene sunt afectate de contaminare.

„Aproximativ 80% din totalul apelor uzate de pe glob ajung în cursurile de apă fără a fi tratate”, afirmă specialiștii de la Water Atlas.

„Ideea că râurile s-ar curăța singure s-a dovedit curând a fi o iluzie: râurile și lacurile s-au transformat în haznale puturoase și toxice”, au mai transmis aceștia.

Raportul arată că inclusiv unele țări considerate modele în privința apei potabile au probleme serioase legate de apele subterane.

De exemplu, în Luxemburg, 79% dintre corpurile de apă subterană analizate nu au atins o stare chimică bună.

Procente ridicate au fost raportate și în:

Cehia – 55%;
Belgia – 41%;
Germania – 40%.

Specialiștii avertizează că degradarea resurselor de apă subterană reprezintă una dintre cele mai mari provocări de mediu pentru Europa în următorii ani.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
CFR Cluj și-a pierdut titularul! A semnat pe doi ani în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Cine va avea prioritate la locurile de parcare administrate de primării. Legea care oferă acces preferențial merge spre promulgare
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Antrenorul din SuperLiga, acuzat că a batjocorit un jucător după ce acesta a refuzat să semneze cu impresarul său: ”De ce faci așa ceva?!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?