Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, despre priorităţile legislativului european. Planurile UE pentru Sănătate, Tineret şi Educaţie

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a propus un buget european axat pe investiţii, în detrimentul austerităţii propuse de celelalte instituţii. ~În astfel de momente trebuie să le arătăm cetăţenilor europeni că suntem alături de ei şi că putem face mai multe împreună”, a declarat Victor Negrescu.
Alina Costache
23 oct. 2024, 08:37
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, despre priorităţile legislativului european. Planurile UE pentru Sănătate, Tineret şi Educaţie

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că a intervenit în plenul Parlamentului European, în calitate de negociator-șef privind bugetul UE, pentru a susține raportul și rezoluția privind bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor.

”În ciuda unor negocieri dificile, prioritățile legislativului european sunt următoarele:

  • o creștere cu 110 milioane de euro pentru programele din domeniul sănătății.

Pandemia COVID-19 s-a încheiat, dar nu putem ignora lecțiile învățate. Putem face mai mult și mai bine împreună în domeniul sănătății. Planul de combatere a cancerului, precum și prevenția bolilor cardiovasculare, îmbunătățirea sănătății mintale sau ajutorarea pacienților care suferă de boli rare și a copiilor care au nevoie de îngrijire medicală sunt doar câteva dintre lucrurile pentru care putem face mai mult împreună;

  • Pe lângă respingerea tăierilor propuse de Consiliu, solicităm suplimentarea cu 70 de milioane de euro a programelor noastre de tineret și educație.

Erasmus a devenit un program care este accesat mai ales de elite, deoarece a devenit imposibil pentru studenții și profesioniștii noștri să aibă acces la mobilități odată cu creșterea costurilor de trai;

  • 42 de milioane de euro în plus pentru a ne proteja cetățenii împotriva efectelor dezastrelor naturale, inclusiv inundațiile recente care au afectat Europa Centrală și de Est. Avem nevoie de surse de finanțare noi. Parlamentul European are o abordare practică și identifică sume suplimentare din fondurile disponibile;
  • 96 de milioane de euro suplimentare pentru fermieri și agricultură. Trebuie să ne asigurăm că cetățenii noștri au acces la alimente de calitate, în timp ce fermierii noștri sunt plătiți corect pentru munca lor. Zonele rurale, izolate și montane au nevoie de o atenție deosebită din partea Uniunii Europene. De exemplu, în frumosul meu județ Alba din România, chiar în Munții Apuseni, oamenii încă se așteaptă ca Europa să facă mai multe pentru ei;
  • 35 de milioane de euro pentru protecția frontierelor și sprijin pentru solicitanții de azil, inclusiv pentru a finaliza integrarea deplină în spațiul Schengen a României și Bulgariei;
  • Acordarea de sprijin pentru infrastructura de transport și energie prin creșterea fondurilor pentru Mecanismul pentru Interconectarea Europei sau suplimentarea fondurilor pentru a proteja natura și biodiversitatea și a sprijini lupta împotriva schimbărilor climatice;
  • Creșterea capacității noastre de a acționa la nivel global prin majorarea fondurilor în acest sens, fie că vorbim de ajutor umanitar sau fondurile pentru Vecinătatea de Est și cea Sudică, în special pentru Republica Moldova, care, acum, după recentul referendum, are nevoie de mai mult sprijin”, a scris Victor Negrescu pe Facebook.

 

Victor Negrescu a mai explicat că ”am propus un buget european axat pe investiții, în detrimentul austerității propuse de celelalte instituții. În astfel de momente trebuie să le arătăm cetățenilor europeni că suntem alături de ei și că putem face mai multe împreună”.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Wanda Nara, șocată de hotărârea luată de o judecătoare în procesul cu Mauro Icardi. Prezentatoarea nu se aștepta la așa ceva
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
A fost alături de România în SUA și e convins: ”Puteam fi campioni mondiali în '94!”. Care ar fi fost marele avantaj al naționalei noastre
MediaFlux
Palatul Buckingham face angajări. Ce salariu oferă Familia Regală
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți