Bomba zilei la US Open. Simona Halep a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din carieră. A fost eliminată în primul tur de o necunoscută ucraineancă, venită din calificări

Simona Halep a pierdut cu 2-6, 6-0, 4-6, luni, în primul meci jucat la ediţia din acest an a US Open, al patrulea turneu de Grand Slam al anului.
Filip Stan
29 aug. 2022, 21:20
Bomba zilei la US Open. Simona Halep a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din carieră. A fost eliminată în primul tur de o necunoscută ucraineancă, venită din calificări

Simona Halep (30 ani, 7 WTA), a şaptea favorită a turneului, care venea după un titlu WTA 1.000 obţinut la Toronto, s-a înclinat după o oră şi 40 de minute în faţa unei jucătoare tinere, de 20 de ani, care ocupă doar locul 124 în lume.

Halep a fost de nerecunoscut în primul set, în care nu a găsit antidot pentru jocul ucrainencei. Snigur a avut 3-0, 5-1 şi s-a impus cu 6-2, în doar 30 de minute.

Setul secund a fost parcă desprins din alt meci, Halep făcându-şi jocul obişnuit, dominând adversara şi câştigând cu un sec 6-0 după 24 de minute.

În decisiv, Halep a greşit din nou foarte mult, Snigur şi-a revenit după contra suferită în actul secund şi a condus cu 2-0 şi 5-1, românca s-a apropiat la un singur ghem pe tabelă, 4-5, dar ucraineanca a reuşit să încheie conturile cu 6-4.

Halep a reuşit 3 aşi, ambele jucătoare au făcut câte 3 duble greşeli, românca a avut procentaje superioare la ambele servicii, chiar şi la mingile de break, încheind cu mai multe puncte la total, 76-70. Halep a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 13-11, dar şi mai multe erori neprovocate, 30-27.

Este pentru a patra oară când Halep pierde în primul tur la Flushing Meadows (2010, 2017, 2018, 2022), după ce anul trecut a ajuns până în optimile de finală. Cel mai bun rezultat al său la New York rămâne semifinala din 2015.

Halep va primi 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participarea la US Open.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT