EUROVISION: Zece condamnări pentru atentatele dejucate din timpul concursului din Azerbaidjan

EUROVISION: Zece persoane au fost condamnate, luni, în Azerbaidjan la pedepse cuprinse între trei ani şi zece ani de închisoare pentru faptul că au pregătit o serie de atentate în timpul concursului Eurovision organizat în mai 2012 în această fostă republică sovietică.
Alina Costache
10 dec. 2013, 09:00
EUROVISION: Zece condamnări pentru atentatele dejucate din timpul concursului din Azerbaidjan

EUROVISION: Aceste noi condamnări ridică la 46 numărul persoanelor condamnate pentru pregătirea unor atacuri teroriste în timpul acelui concurs. Alte 36 de persoane au fost deja judecate în cadrul unor audieri precedente.

Ministerul azer pentru Securitate Naţională a anunţat în mai 2012 că a dejucat un atac terorist în timpul concursului Eurovision şi că a arestat 40 de suspecţi.

Potrivit ministerului citat, grupul terorist, care ar avea legături cu Iranul, intenţiona să organizeze un atac terorist în sala în care era organizat concursul Eurovision, dar şi o serie de atentate contra preşedintelui Ilham Aliev, a unor posturi de poliţie, a unor hoteluri în care erau cazaţi turişti străini şi a unor lăcaşuri de cult.

Serviciile de securitate au precizat că i-au arestat pe membrii acelei grupări teroriste în cadrul unor operaţiuni desfăşurate în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Baku, capitala azeră.

Eurovision, o competiţie urmărită de peste 100 milioane de telespectatori din lumea întreagă, a fost cel mai mare eveniment cultural organizat de această ţară de la proclamarea independenţei şi a desprinderii sale de URSS în 1991.

Regimul aflat la putere în Azerbaidjan, criticat cu regularitate pentru chestiuni legate de respectarea drepturilor omului şi de statutul opoziţiei, a profitat de acel eveniment pentru a promova pe plan internaţional această ţară foarte bogată în hidrocarburi.

Finala concursului Eurovision 2014 va avea loc pe 10 mai la Copenhaga, capitala Danemarcei, învingătoarea ediţiei din 2013.

Cezar, reprezentantul României la ediţia din acest an, a participat cu piesa „It’s My Life” şi a ocupat locul al 13-lea.

Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare şi voturi despre care nu o dată s-a spus că se acordă pe criterii politice. Cu toate acestea, Eurovision îşi are fanii lui înfocaţi. Câştigătorul concursului se bucură de atenţie şi prestigiu, iar, de-a lungul timpului, printre aceştia s-au numărat şi nume care au făcut legendă în muzică – ca Abba, Julio Iglesias, Johnny Logan şi Celine Dion.

La concurs participă ţările membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizaţie înfiinţată în 1950 de 23 de reprezentanţi ai televiziunilor europene, într-o conferinţă care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate şi ţări non-europene, astfel explicându-se participarea unor ţări ca Maroc şi Israel.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Naționala României se vede exclusiv online la următoarele turnee majore?! Senatul a respins proiectul de lege ca meciurile să fie gratis la TV
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru voucherele de vacanță în 2026: angajații nu mai trebuie să plătească încă 800 de lei pentru a le folosi
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Curs valutar BNR vineri, 8 mai 2026. 5,2364 lei pentru un euro, scădere înainte de weekend. BNR, un nou anunț oficial
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi