Eva Orsolya Borsos a devenit membru al CNA în locul lui Lorand Turos

Eva Orsolya Borsos a devenit, de marți, membru cu drepturi depline în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), după demisia lui Lorand Turos.
Filip Stan
18 oct. 2016, 14:55
Eva Orsolya Borsos a devenit membru al CNA în locul lui Lorand Turos

De azi, prin decizia președintelui CNA, am devenit membru cu drepturi depline în Consiliul Național al Audiovizualului, fiindcă fostul membru Turos Lorand și-a dat demisia. Eu fiind membru supleant, am intrat procedural în locul dânsului„, a declarat Eva Orsolya Borsos la CNA.

Ea a adăugat că, fiind mamă a doi copii, consideră că protecția minorilor este importantă.

Eva Orsolya Borsos a precizat că a lucrat în departamente de comunicare și are experiență în relația cu presa. De asemenea, a fost consilier în Ministerul Fondurilor Europene.

Membrul CNA poate să voteze după ce și-a încheiat incompatibilitățile. Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare, noi avem trei luni ca să terminăm (…). Până azi am fost în concediu de creștere a copilului (…). După aprobarea cererii de revenire în activitate, după concediul de creștere a copilului, o să am dreptul de vot„, a menționat ea.

La plecarea din ședința CNA, Lorand Turos a precizat că și-a dat demisia în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Azi nu mai sunt membru CNA. Mi-am dat demisia pentru că intenționez să candidez la alegerile parlamentare pentru un post de senator în Satu Mare„, a explicat Lorand Turos.

El a spus că, până marți, nu a fost membru UDMR.

Legea audiovizuală le interzice membrilor CNA să fie membri de partid sau ai organizațiilor politice. Pentru a candida, conform legii alegerilor parlamentare, trebuie să fii membru și aceste două lucruri sunt incompatibile. (…) Sunt primul pe listă la Senat în Satu Mare„, a mai spus Lorand Turos.

Citeşte şi Membrii CNA Jucan şi Turos intenţionează să demisioneze pentru a candida la alegerile parlamentare

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Răzvan Ioan Boanchiș, despre ce ar însemna o victorie la Istanbul pentru România: „Ar fi echivalentul întoarcerii la prețul motorinei de acum o lună”
Capital.ro
A murit actrița din Superman. A fost una dintre cele mai mari și iubite actrițe. Ultima ei dorință
Playtech.ro
Ce înseamnă dezlegarea la pește. Ce ai voie să mănânci și ce greșeli fac mulți
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj