EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: Ce trebuie să ştie toţi elevii şi părinţii

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: De luni, 16 iunie, începe perioada de înscrieri a elevilor de clasa a VIII-a pentru Evaluare Naţională 2014. Rezultatele la testări vor conta în proporţie de 75% la admiterea în liceu. Examenele de evaluare naţională încep din 23 iunie.
Alina Costache
15 iun. 2014, 22:18
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: Ce trebuie să ştie toţi elevii şi părinţii

Evaluarea Naţională 2014 începe cu proba scrisă la Limba si literatura română, iar pe 1 iulie vor fi afișate rezultatele finale. Examenul va fi supravegheat video și în 2014, iar camerele vor fi instalate și în sălile în care se descarcă subiectele, precum și în sălile în care se evaluează lucrările scrise.

Modul de calculare a mediei de admitere la liceu se schimbă de anul acesta. Dacă până acum, media celor patru ani de gimnaziu avea o importanţă de 50%, ponderea acesteia scade la 25%. În schimb, evaluarea naţională pentru liceu va avea un impact mai mare, adică 75%, faţă de vechea metodă de calcul cu 50%.

Calendarul Evaluării Naţionale 2014

Înscrierea la Evaluarea Naţională: 16 – 18 iunie
Limba si literatura română – proba scrisă: 23 iunie
Limba și literatura maternă – proba scrisă: 24 iunie
Matematică – proba scrisă: 25 iunie
Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00): 27 iunie
Depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00): 27 iunie
Rezolvarea contestațiilor: 28 iunie – 30 iunie
Afișarea rezultatelor finale după contestaţii: 1 iulie.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: Cum a fost la simulare

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică, unui comunicat al Ministerului Educaţiei.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7%) au participat la toate probele. Dintre aceştia, 86.893 (48,8%) au obţinut medii peste 5. Scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. La Limba română, prezenţa a fost de 95,4%, iar 119.963 (66,95%) de elevi au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică, prezenţa a fost de 95,2%, iar 54.465 (30,4%) au obţinut note peste 5. La limba maternă, prezenţa a fost de 94,5%, iar 7.912 (76%) au obţinut note peste 5. Din datele prezentate rezultă că peste jumătate dintre cei prezenţi la simulări au obţinut note peste 5 la disciplina Limba română, fapt care nu s-a înregistrat şi la disciplina Matematică, unde procentul de 30,4% indică un nivel scăzut de pregătire a elevilor, în condiţiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluare de masă.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Pe judeţe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în municipiul Bucureşti 64,21%, judeţul Brăila – 60,42% şi judeţul Cluj 59,18%. Prezenţa elevilor la examene a fost aici de peste 95%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi – 34,18%, Caraş-Severin – 36,28% şi Tulcea – 37,95%. Şi aici, prezenţa a fost de aproximativ 90%. Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea naţională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în judeţul Neamţ – 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj – 89,04%. În ceea ce priveşte situaţia pe discipline, cel mai ridicat procent la Limba română îi revine Bucureştiului, cu 81,23%, iar cel mai mic procent s-a înregistrat în judeţul Harghita – 38,72%.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. La Matematică, primul loc este ocupat tot de Bucureşti, cu 46,38%, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul Caraş-Severin 19,33%. La Limba maternă, cel mai mare procent s-a înregistrat în Bistriţa-Năsăud, unde prezenţa elevilor la simulare a fost de 100%, iar cel mai scăzut, în Caraş-Severin – 21,74%, unde, de asemenea, prezenţa a fost de 100%. Precizăm că prezenţa integrală a elevilor la simularea pentru evaluarea naţională s-a înregistat numai în cele două judeţe amintite şi numai la disciplina Limba maternă. În acelaşi timp, la toate examenele, nu a existat o prezenţă mai mică de 89% în niciunul dintre judeţe. Găsiţi mai multe detalii în documentul anexat.

Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate, pe verticală, la nivelul fiecărui judeţ. În acest fel, de la inspectorat, până la şcoală şi elev, se vor întreprinde următoarele:

  • Inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora.
  • La nivelul şcolii, va fi analizată situaţia şi se vor lua măsurile impuse de MEN, dar şi alte măsuri suplimentare pentru pregătirea elevilor, acolo unde şcoala consideră necesar.
  • Părinţii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte.
  • Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate.
  • Se vor efectua ore de pregătire pentru examinarea naţională din vară.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
Dezvăluiri șocante! Pilotul profesionist este acuzat că a violat o asistentă care avea grijă de Michael Schumacher chiar în casa germanului!
Capital.ro
2.000 euro lunar pentru pensionari. Lucrezi din nou și achiți zero impozit. Decizie în țara cu aproape 1 milion de români
Playtech.ro
Care dintre cele trei vehicule trece primul prin intersecție? Întrebarea, o capcană pentru şoferi
Adevarul
Schimbare pe străzile din Iran: tot mai multe femei renunță la hijabul obligatoriu, în ciuda riscurilor. De la ce a pornit mișcarea națională
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
A murit Andrei Bacalu! Jurnalistul TVR a transmis primii pași pe Lună făcuți de Neil Armstrong în premieră la televizor
Cancan.ro
Ce a apărut azi în locul unde Elena a fost ucisă? Femeia s-a stins chiar în apropiere de propria casă
iamsport.ro
Surpriză! L-a numit ”cel mai bun număr 9” din istoria României: ”Stâng, drept, viteză, forță, lovitură de cap, complet!”
MediaFlux
Rezerviștii din București și Ilfov, chemați la ordin. Ce riscă cei care nu se prezintă
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025