Evenimente dedicate UE, organizate la Cotroceni. Roberta Metsola vine la București de Ziua Europei

Administrația Prezidențială a anunțat că în perioada 5-9 mai 2026 la Palatul Cotroceni vor fi organizate mai multe evenimente cu ocazia Zilei Europei. Inițiativa aparține președintelui Nicușor Dan și se desfășoară sub denumirea ”Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”.
Loredana Brumă
18 apr. 2026, 14:33
Evenimente dedicate UE, organizate la Cotroceni. Roberta Metsola vine la București de Ziua Europei

Evenimente dedicate UE, organizate la Cotroceni. Administrația Prezidențială anunță că scopul principal al ”Săptămânii Europene la Palatul Cotroceni” este încurajarea unor dezbateri structurate și argumentate pe tematici de interes național în context european, cu privire la locul, rolul și prioritățile României în Uniunea Europeană.

Evenimente dedicate UE, organizate la Cotroceni. Ce program va avea președintele Nicușor Dan de Ziua Europei

Administrația Prezindențială anunță că se vor desfășura mai multe dezbateri, prelegeri și conferințe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaționale și de cercetare, culturale și de spiritualitate, precum și pe impactul inteligenței artificiale și al tehnologiilor digitale asupra funcționării instituțiilor.

„Sub această umbrelă conceptuală, se vor desfășura mai multe dezbateri, prelegeri și conferințe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaționale și de cercetare, culturale și de spiritualitate, precum și pe impactul inteligenței artificiale și al tehnologiilor digitale asupra funcționării instituțiilor.

Citește și Cine este tânărul care l-a amenințat cu moartea pe Nicușor Dan. Polițiștii au stat de vorbă cu părinții acestuia

La aceste reuniuni vor lua parte specialiști, lideri politici, europarlamentari, reprezentanți ai societății civile, ai organizațiilor non-guvernamentale și ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanți ai cultelor religioase din România și studenți.

Președintele României, Nicușor Dan, va fi prezent la dezbateri, participând la dialogul cu invitații.

Scopul este acela de a identifica cele mai bune abordări care să permită României să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene și care să ofere țării noastre un rol pregnant în redefinirea Uniunii ca actor global de securitate, stabilitate și prosperitate”, anunță reprezentanții Adinistrației Prezidențiale într-un comunicat de presă.

Programul evenimentelor din cadrul „Săptămânii Europene la Palatul Cotroceni”

Marți, 5 mai

Dezbaterile „Educație pentru un viitor european” și „Just. AI Forum – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar”

Expoziția „România – destinație europeană cultural – religioasă de referință”

Miercuri, 6 mai

Dezbaterea „Noile arhitecturi ale democrației digitale”

Joi, 7 mai

Dezbaterile „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa” și „Companii românești, piață europeană”

Vineri, 8 mai

Dezbaterea „Viitorul Europei: Direcții politice și poziționarea României”

Sâmbătă, 9 mai, Ziua Europei

Eveniment cu participarea președintei Parlamentului European, Roberta Metsola

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Editorial din tribună după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare: „Campioana și-a început marșul către primul loc”
Capital.ro
Ce să alegi între dobânda fixă și cea variabilă. Detaliul care poate schimba rata lunară
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia care și-a pierdut viața în timp ce își conducea mama pe ultimul drum. Maria a fost strivită de un bolovan
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte