Examenul de definitivat va putea fi susţinut şi după trei încercări nereuşite succesive, însă cu o condiţie

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat, joi, că profesorii care nu reușesc să promoveze examenul de definitivat după trei încercări succesive vor putea da examenul a patra oară numai după un an de practică pedagogică și cu achitarea unei taxe.
Iulian Tudor
08 dec. 2016, 16:53
Examenul de definitivat va putea fi susţinut şi după trei încercări nereuşite succesive, însă cu o condiţie

„În ceea ce privește învățământul preuniversitar, (…) venim în întâmpinarea unui segment foarte important de (…) profesori care ne-au semnalat faptul că în momentul de față modul în care este organizat definitivatul împiedică pe unii dintre aceștia să-și dezvolte o carieră. În esență, până acum, un candidat putea să susțină doar de maximum trei ori examenul de definitivat. Prin măsura pe care am adoptat-o astăzi (n.r. – joi) dăm posibilitatea celor care nu au reușit după trei încercări succesive să obțină definitivatul să continue să își dezvolte cariera lor profesională într-o a patra încercare sau în mai multe încercări, dar cu condiția ca, după cea de-a treia încercare nereușită, să intervină o perioadă de cel puțin un an în care să facă o practică pedagogică la clasă. Adică nu poate să treacă direct să susțină o a patra probă de examen, dacă nu a făcut această practică pedagogică. De asemenea, de la cea de-a patra încercare este nevoie să se plătească și o taxă care va fi fixată de Ministerul Educației„, a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.

Noile reglementări au fost introduse printr-o ordonanță de urgență care aduce mai multe modificări la Legea Educației Naționale.

Actul normativ reglementează și forma de echivalare a gradului didactic I pentru personalul didactic care a obținut titlul științific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul științelor educației și care îndeplinește cumulativ condițiile de formare inițială și condițiile de vechime la catedră, de minimum patru ani de la obținerea definitivării în învățământ.

Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanța de urgență mai stipulează că „învățământul special integrat se organizează în învățământul de masă, prin cuprinderea fiecărui preșcolar și elev cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale în grupe, clase sau formațiuni de studiu în învățământul de masă”.

Totodată, ordonanța aduce modificări privind funcționarea școlilor doctorale. Actul normativ „prevede acreditarea temporară a școlilor doctorale, pentru anul 2016-2017, până la aprobarea noii metodologii de evaluare externă și derularea evaluărilor externe necesare acreditării școlilor doctorale, astfel încât acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale și să poată emite diplome și titluri universitare recunoscute de către MENCS”.

„Se modifică, de asemenea, condițiile pentru ocuparea funcției didactice de profesor universitar, înlocuindu-se criteriul deținerii atestatului de abilitare cu cel al deținerii calității de conducător de doctorat. Noua reglementare referitoare la ocuparea funcției de profesor universitar se aplică începând cu anul universitar 2017-2018”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Totodată, potrivit Executivului, prin actul normativ aprobat joi „universitățile care, în urma evaluării instituționale, nu îndeplinesc standardele de calitate, vor depune un dosar prin care solicită o nouă evaluare în termen de doi ani de la data primei evaluări”, iar cele care nu îndeplinesc standardele de calitate, în cadrul a două evaluări instituționale consecutive, vor intra în proces de lichidare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România