EXCLUSIV Care vor fi efectele războiului din Orientul Mijlociu asupra României. Victor Ponta: „Tarifele la petrol şi gaze au explodat. Preţurile vor creşte mult în România şi vor afecta poporul şi aşa cocoşat de taxe”

Conflictul din Orientul Mijlociu, deşi la mii de kilometri distanţă de România, ne afectează mai mult decât ne-am imagina. Şi asta întrucât preţurile la petrol şi gaze - resurse care se găsesc din belşug în acea zonă a lumii şi care sunt exportate peste tot în lume - vor exploda.
Mircea Filipescu
08 mart. 2026, 21:40
EXCLUSIV Care vor fi efectele războiului din Orientul Mijlociu asupra României. Victor Ponta:

Creşterea tarifelor la petrol şi gaze se va reflecta în creşterea preţurilor la bunuri şi servicii. Astfel, economia românească va fi afectată, existând riscul intrării în colaps, anticipează fostul premier Victor Ponta.

Eu am ridicat un semnal de alarmă la două zile după ce a început conflictul dintre Israel, Iran și Statele Unite ale Americii, de partea Israelului. Să fie foarte clar! Acestea sunt părțile acolo. Celelalte state unde se aflau și se află mulți români sunt victime colaterale: Emiratele Arabe Unite și Qatar sunt trase în acest conflict. Conflictul a fost declanșat de Israel contra Iranului, iar Statele Unite ale Americii au sărit în sprijin.

Este important ca toți românii care se află în Emiratele Arabe Unite, în Qatar sau în alte țări de unde nu au mai putut să zboare să ajungă cu bine acasă. Vreau să spun de la început: ura aceasta pe care propaganda USR a aruncat-o împotriva celor care merg în vacanță în Dubai sau în Qatar. Ce este rău în asta? Nu sunt subiectiv: Irina era la universitate, nu în vacanță. Ura aceasta ne otrăvește.

Citeste si EXCLUSIV Ministrul Muncii, Florin Manole, anunț despre majorarea pensiilor: „Înghețarea punctului de pensie durează deja de prea mult timp”

Orice român care muncește poate merge unde vrea el, nu trebuie să ceară voie de la USR. Nu mai zic de ipocrizie: unde credeți că merg toți influencerii USR? La Govora sau la Amara? Nu. Stau în Maldive și îi înjură pe românii care merg în vacanțe sau călătoresc. Cel mai important este ca românii să fie în siguranță acasă.

Al doilea lucru, care nu se termină prin oprirea războiului: prețurile la petrol și gaze au suferit o creștere extraordinară. Foarte mult din petrolul din lume vine din acea zonă. Gazele care se importă din Qatar, și nu doar, vin din regiune.

Prețurile vor crește în România și vor afecta populația cocoșată de taxe, dar vor afecta și ce a mai rămas din economia românească. Dacă din februarie, martie, aprilie sau mai costurile pentru ceea ce mai avem de produs se dublează din nou, vă dați seama că practic intrăm cu totul într-un colaps.

Eu asta am cerut și am spus. Și să știți că am trăit asemenea momente în diverse poziții pe care le-am avut. Domnule, președintele nu conta când mă luptam eu cu Băsescu… Președintele, opoziția, toată lumea se strângeau, chemau cei mai buni specialiști și făceau o strategie.

Acum, din cauza urii și veninului pe care USR îl toarnă în zona de decizie, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu s-au strâns toți cei care au putere în țara asta să spună: „Oameni buni, dacă ajunge la 100 de dolari barilul, dacă se dublează prețul la gaz, ce facem noi pentru producătorii din România care folosesc energie? Ce facem pentru populație? Ce facem ca România să fie ferită?”

Nu există și nici nu va exista cât timp ai un corp canceros. USR este o malformație canceroasă în tot ceea ce înseamnă statul român.

Statul român este acum paralizat de acest cancer și, până nu îl extirpăm, statul român nu va fi în stare să își ajute cetățenii și să gândească pe termen mediu și lung„, a spus Victor Ponta în emisiunea România te vede, de la România TV.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Antonela, soția lui Messi, a cerut ajutor pentru victimele cutremurelor devastatoare din Venezuela. Suma uriașă de bani care s-a strâns
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?