Gheorghe Răducanu, cunoscut publicului sub numele de Gigi Corsicanu, a fost acuzat că ar fi făcut-o „prostituată” pe fiica lui Nuredin Beinur, șeful interlopilor din Constanța, într-o dezvăluire făcută de fostul politician Cristian Rizea.
Pentru a clarifica situația, Gigi Corsicanu a intervenit în exclusivitate pentru România TV și a declarat că nu și-ar permite niciodată să facă astfel de declarații despre prietenul său.
„Minte categoric cu această informație, nu este adevărat sub nicio formă. Vreau să vorbesc cât mai serios, e vorba de copilul unui prieten. E important orice copil de pe acest pământ, dar când vorbim de copii trebuie să fim foarte atenți, să nu îi implicăm în astfel de mizerii.
Nu îmi permiteam în viața mea să vorbesc așa ceva de fiica lui Beinur. Am fost la botez la copil, ne știm de 30 de ani, ne-am ocupat împreună de majoratul fiicei lui, fiica sa e prietenă cu fata mea. Dacă aș vorbi de fata lui e ca și cum aș vorbi de propria mea fiică. Am discutat mai devreme și cu dânsul la telefon, am insistat să îl sun să clarific această informație pentru că nu este adevărată.”, punctează Gigi Corsicanu.
Fostul șef al galeriei Rapidului spune că este vorba despre o înregistrare privată de la un șpriț și chiar a lăudat-o pe fiica lui Nuredin Beinur. Mai mult, garantează cu viața că nu a spus așa ceva.
„Cineva, un prieten, a înregistrat o discuție privată, eram la un șpriț, era despre altceva, o situație intimă din familie, dar nu s-a pus sub nicio formă problema să spun așa ceva despre fiica domnului Beinur, care este o fată super cuminte. N-am văzut-o niciodată cu vreun băiat, e la medicină, eminentă, mâine-poimâine iese doctoriță, nu am cum să spun așa ceva.
Spuneau că e vocea mea. Din ce am ascultat este vocea mea dar eu nu știu despre așa ceva și dacă dumnealui are vreo înregistrare cu mine când spun asta sunt dispus să îmi pierd și viața. Niciodată nu am spus de fiica domnului Beinur să fi făcut așa ceva.”, mai transmite Gigi Corsicanu.
În final, acesta susține că a discutat cu Beinur, s-a văzut cu el și i-a explicat exact despre ce este vorba.
„Nu sunt eu omul care să intre în cancanuri de genul acesta și sunt foarte deranjat că sunt implicat în această dispută unde nu este locul meu.
Cred că cineva a trimis o înregistrare, ceea ce nu este normal. Toți am mai stat la un șpriț, la șprițuri mai vorbești de familie, probabil am discutat niște chestii de viață și de acolo să se ducă spre copii este prea mult și nu este în regulă să se facă chestii de genul acesta.
Eu nu m-am certat cu Beinur, el este prietenul meu în continuare, am discutat, ne-am văzut. Omul știe despre ce este vorba, știm exact despre ce este vorba. Să nu se interpreteze greșit.”, a încheiat Gigi Corsicanu intervenția.