EXCLUSIV Mitică Dragomir, de partea lui Nicușor Dan în plină criză politică. ”Are un atu extraordinar”. Ce spune despre un eventual vot în parlament pentru un guvern condus de Sorin Grindeanu

Mitică Dragomir apreciază activitatea lui Nicușor Dan în calitate de președinte al României, în ciuda crizei politice majore pe care o traversează România. ”Are un atu extraordinar”, a subliniat, în exclusivitate la România TV, Dragomir.
Alina Costache
27 iun. 2026, 20:41
EXCLUSIV Mitică Dragomir, de partea lui Nicușor Dan în plină criză politică. ”Are un atu extraordinar”. Ce spune despre un eventual vot în parlament pentru un guvern condus de Sorin Grindeanu

Nicușor Dan este președintele pe placul lui Mitică Dragomir. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a ținut să sublinieze, în exclusivitate la România TV, că apreciază modul în care șeful statului gestionează problemele ce țin de cea mai înaltă funcție în stat.

Dragomir a oferit ca argument numirile la conducerea parchetelor, prin care, consideră el, șeful statului a dejucat ”un plan diabolic” al celor de la PNL și USR.

”Le-a dat peste cap un plan diabolic – să pună procurorii pe care îi voiau trei partide, dintre care două s-au unit acum…

Nicușor Dan și-a pus oamenii lui, în care el are încredere”, a explicat cel supranumit Oracul de la Bălcești.

Citește și Nicușor Dan, ieșire explozivă la Cotroceni! STENOGRAME din timpul şedinţei cu scântei. Nicușor Dan către Ilie Bolojan: „Ești responsabil de blocaj! Aș putea face public un presupus angajament politic privind susținerea unei alte formule de guvernare!”/ Bolojan: „Voi răspunde public dacă astfel de acuzații vor fi făcute”

În același context, Mitică Dragomir a subliniat că îl observă de multă vreme pe Nicușor Dan și s-a convins de buna-credință și calitățile acestuia, în ciuda criticilor superficiale la adresa lui.

”N-o avea el ‘aspect comercial’, dar e omul naibii. Nu cum se îmbracă și ce ghiozdan are în spate dau valoarea unui om”, a spus fostul șef al LPF.

Dragomir a vorbit și despre scenariul suspendării șefului statului, pe care îl consideră imposibil. ”Președintele Nicușor Dan nu încalcă Constituția. Și mai are un atu extraordinar: PSD nu îl trădează! Sută la sută. Am informații de la vârful politicii românești”, a spus afaceristul.

Mitică Dragomir a comentat și criza politică majoră pe care o traversează România, inclusiv blocarea demersurilor pentru instalarea unui nou guvern.

În opinia sa, președintele Nicușor Dan nu are nicio vină pentru situația actuală, în condițiile în care și-a respectat prerogativele. Dragomir a arătat însă cu degetul spre partidele din fosta coaliție. ”Toți, dar absolut toți liderii politici, s-au bazat pe ideea că un om politic, cu cât minte și promite mai mult, cu atât este mai valoros”, a spus el, despre negocierile eșuate în ciuda eforturilor de mediere făcute de șeful statului.

Întrebat dacă un guvern condus de Sorin Grindeanu are șanse să treacă testul votului din parlament, Dragomir a dat un răspuns ferm: ”Trece!”.

Citește și Siegfried Muresan, atac direct la adresa lui Sorin Grindeanu: „Singurii care au motiv să se teamă de alegeri anticipate sunt politicienii din PSD”