EXCLUSIV Monica Pop spulberă noua lege a salarizării și susține greva medicilor: „Ne-am învățat sa nu spunem nimic, ceea ce nu e admisibil. USR a făcut foarte multe lucruri rele”

Medicii intră marți, 28 iulie, în grevă generală din cauza noii legi a salarizării. Activitatea în spitale se va opri pe termen nedeterminat, iar doctorii spun că vor trata doar cazurile urgente.
Mircea Filipescu
27 iul. 2026, 21:22
EXCLUSIV Monica Pop spulberă noua lege a salarizării și susține greva medicilor: „Ne-am învățat sa nu spunem nimic, ceea ce nu e admisibil. USR a făcut foarte multe lucruri rele”
Monica Pop

Spitalele intră, începând de marți, 28 iulie, în grevă generală pe termen nedeterminat, după ce Federația Sanitas a anunțat declanșarea protestului față de proiectul noii legi a salarizării. Sindicaliștii susțin că noul act normativ va aduce pierderi financiare pentru angajați și acuză presiuni asupra personalului medical înainte de începerea protestului.

Potrivit reprezentanților Sanitas, greva va afecta 400 de unități sanitare din țară. În perioada protestului, cadrele medicale anunță că vor fi asigurate doar urgențele și serviciile medicale care nu pot fi amânate, conform obligațiilor prevăzute de lege.

„Nu numai ca e justificata, dar ar fi trebuit să fie de multa vreme. Cei din sănătate au suportat mult. Ne-am învățat sa nu spunem nimic, ceea ce nu e admisibil. USR-ul a făcut foarte multe lucruri rele, nimeni nu face nimic. Era necesara aceasta greva! E posibil sa ai o asistenta la 40 de paturi? Nu avem niciun fel de facilitati, medicul nu are sporuri, este expus la orice contaminare cu pacienții. De ce vor sa scada salariile din sanatate?”, a spus medicul oftalmolog Monica Pop la Romania TV.

Vezi și Rezultatele admitere la medicină 2026 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Peste 1.100 de absolvenți de liceu au concurat pe 472 de locuri bugetate

Federația Sanitas acuză presiuni asupra angajaților din spitale înaintea grevei generale, pe termen nelimitat, care începe marți, 28 iulie. Sindicaliștii vor protesta în circa 400 de unități sanitare față de proiectul noii legi a salarizării, despre care spun că va aduce pierderi financiare, și îi îndeamnă pe angajați să nu se lase intimidați.

„Au început deja presiunile asupra angajaților. Nu vă lăsați intimidați! Mâine, 28 iulie 2026, începe greva generală în Sănătate. Astăzi au început deja presiunile asupra angajaților. Federația SANITAS a primit informații din spitale potrivit cărora conducerile unor instituții solicită liste cu numele salariaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă ale acestora încă de astăzi, luni, 27 iulie”, au scris sindicaliștii într-un comunicat pe Facebook.

„Le transmitem tuturor colegilor noștri din Sănătate: dreptul la grevă este un drept legal. Exercitarea lui nu poate fi transformată într-un motiv de amenințare, presiune sau intimidare. Solicităm conducerilor unităților sanitare să respecte cu strictețe legea și să nu transforme procedurile administrative într-un instrument de descurajare a participării la grevă. Iar celor care cred că, în ajunul grevei generale, pot opri nemulțumirea oamenilor prin liste, amenințări sau suspendări anticipate ale contractelor de muncă le spunem atât: Nu veți opri greva prin intimidare!”, a precizat Iulian Pope, președintele Federației Sanitas din România.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT