EXCLUSIV PSD vrea funcția de premier! Trei nume pe lista de propuneri a social-democraților

PSD și-ar dori șefia viitorului guvern și ar fi alcătuit deja o listă cu propuneri pentru funcția de premier, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de România TV.
Irina Dumitrescu
01 iun. 2025, 08:00
EXCLUSIV PSD vrea funcția de premier! Trei nume pe lista de propuneri a social-democraților

La începutul acestei săptămâni, au început la Palatul Cotroceni consultările pentru formarea noului Executiv. Deși încă nu a precizat dacă își dorește sau nu să fie la guvernare, PSD ar vrea funcția de premier!

Potrivit unor informații obținute în exclusivitate de postul România TV, social-democrații ar avea pregătită o listă cu propuneri pentru funcția de premier. Această listă conține trei nume: Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, George Maior, care a condus Serviciul Român de Informații (SRI) și a fost ambasador al României în SUA, și însuși Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD.

Citește și SONDAJ CURS: Cota de încredere a lui Nicuşor Dan a explodat! AUR conduce în preferinţele pentru partide

Sorin Grindeanu spune, despre varianta ca social-democrații să dea viitorul premier, că PSD nu respinge ”un asemenea scenariu”.

”Nu spunem nu la un asemenea scenariu”, a spus liderul interimar al social-democraților, adăugând că acest lucru nu înseamnă nerespectarea atribuțiilor președintelui privind consultarea partidelor pentru formarea unui guvern stabil.

Potrivit lui Grindeanu, PSD se află însă, deocamdată, în faza în care și-a oferit expertiza pentru elaborarea viitorului program de guvernare.

Întrebat dacă, față de săptămâna trecută, șansele social-democraților de a face parte din viitorul guvern sunt mai mari după primele consultări cu președintele Nicușor Dan, șeful interimar al PSD a spus că nu.

”Sunt exact aceleaşi şanse. Eu am explicat în ce poziţie ne aflăm şi la Cotroceni şi am explicat şi public ce mandat am primit de la colegii mei în Consiliul Politic Naţional, un mandat deschis astfel încât să vedem exact ce se doreşte de la noi. Asta aşteptăm în această perioadă, dar nu suntem pasivi. Ne-am oferit expertiza, nu fugim, vrem să face parte din echipa care eventual lucrează la această parte, hai să o numim program de guvernare, viitor program de guvernare. Vrem să fim acolo, vrem să mergem cu propuneri, vrem să-i reprezentăm pe românii care ne-au votat. (…)

Nu vrem să fugim de responsabilitatea dată de români, Repet, am castigat alegerile (parlamentare – n.r.) anul trecut”, a spus Grindeanu, la Prima TV.

Cât privește decizia finală privind intrarea social-democraților în viitorul Executiv, șeful interimar al PSD a spus că aceasta va fi luată după ce vor fi consultați, prin vot, toți membrii care ocupă funcții publice.

”Vreau să consultăm partidul. Şi nu înseamnă o consultare tipică aşa cum s-a făcut până acum. (…) Era acel Comitet Politic Naţional. Acolo, aproximativ o sută de oameni decideau direcţia. Nu. Vreau să mergem în jos. Vreau să consult, prin vot primarii partidului, care sunt cam 1.800, cei mai mulţi. Vreau să voteze toate consiliile politice judeţene, preşedinţii de organizaţii, primari, consilieri judeţeni, parlamentarii care nu sunt preşedinţi de organizaţii judeţene, astfel încât decizia să o luăm în cunoştinţă de cauză, după ce vedem ce se propune ca măsuri, ca program de guvernare, şi ce se propune din punct de vedere politic. (…) Eu cred că e o treabă care oferă legitimitate sporită şi care ne arată pulsul partidului”, a explicat Grindeanu.

Întrebat în ce direcție ar merge semnalele primite din teritoriu, referitor la intrarea PSD în viitorul guvern sau în opoziție, Sorin Grindeanu a spus că îi este greu să facă ”această evaluare”.

”Sunt foarte multe mesaje pe care le primesc, dar pot să vă spun altceva. Că la şedinţa de Comitet Politic Naţional de săptămâna trecută pulsul înclina spre opoziţie. Cam aşa mergeau părerile.

Asta nu înseamnă că în perioada asta în care trebuie să prezentăm exact ce se ce se doreşte de la noi, ce putem să facem, nu se poate discuta cu argumente de o parte şi de alta, dar trebuie să fie raţionale.

Eu nu-mi doresc parteneriate şi nici colegii mei nu-şi doresc parteneriate care să dureze şase luni. Şi după şase luni, prin eventuale jocuri în parlament, PSD să nu mai fie partea unei eventuale majorităţi. Mai bine discutăm de acum aceste lucruri şi nu ne mai încurcăm şase luni sau un an”, a subliniat șeful interimar al celui mai mare partid din România.

Pe de altă parte, întrebat dacă președintele Nicușor Dan, la consultări, i-a lăsat impresia că își dorește PSD la guvernare, Sorin Grindeanu a răspuns că nu vrea să facă nici astfel de evaluări, însă a subliniat ”un lucru foarte bun”.

”N-aş vrea să fac evaluări de tipul ăsta, dar pot să vă spun că a ascultat soluţiile pe care le-am propus noi pe partea fiscală, pe partea economică, iar acesta e lucru foarte bun”, a spus liderul interimar al PSD.

Citește și EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ George Simion și jongleriile sale financiare cu banii partidului AUR

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu suspendarea lui Pavlo Isenko după cartonașul roșu de la Atena! Situația portarului înainte de ML Vitebsk – Universitatea Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu îi cheamă pe români. Fostul candidat anunță o nouă apariție publică. Unde va fi prezent duminică
Playtech.ro
Ce poți face dacă ghena blocului miroase insuportabil. Pașii legali pe care îi ai la dispoziție
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ursul care cutreieră pădurile din Snagov și Gruiu a pus autoritățile în alertă. Locuitorii au fost avertizați să evite zonele împădurite
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
Admiterea la liceu 2026. Cum se completează corect fișa de înscriere, după Evaluarea Națională
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?