EXCLUSIV Spongilla, unul dintre cele mai căutate tratamente de înfrumusețare. Un specialist explică de ce este atât de apreciat și cât costă: „Îmbunătățește textura pielii”

Într-o perioadă în care tot mai multe persoane caută soluții eficiente și cât mai naturale pentru îngrijirea pielii, tratamentul Spongila câștigă rapid popularitate. Dar ce este, de fapt, această procedură și ce beneficii oferă?
Anca Toma
12 iul. 2026, 10:34
EXCLUSIV Spongilla, unul dintre cele mai căutate tratamente de înfrumusețare. Un specialist explică de ce este atât de apreciat și cât costă:

Spongilla este ingredientul natural revoluționar care transformă cosmetica modernă printr-un efect intens de peeling biologic și regenerare celulară. Am discutat cu Ana Maria Badea, cosmetician și proprietara salonului Beauty Day, pentru a afla tot ce trebuie să știm despre unul dintre cele mai căutate tratamente de regenerare a pielii.

Ce este, mai exact, tratamentul Spongilla și ce v-a determinat să îl introduceți în salon?

Ana Maria Badea: Spongilla este un tratament profesional de regenerare a pielii, bazat pe microace naturale provenite din buretele de apă dulce. Acestea stimulează procesele naturale de refacere ale pielii, fără a utiliza ace clasice sau proceduri invazive.

Am ales să introduc acest tratament în salon, deoarece îmi doresc să ofer clientelor soluții eficiente, cu rezultate vizibile și un timp de recuperare redus. Este o alternativă excelentă pentru persoanele care își doresc un ten mai sănătos, mai luminos și regenerat.

Prin ce se diferențiază Spongilla de alte tratamente de regenerare facială?

Ana Maria Badea: Ceea ce diferențiază Spongilla este modul în care stimulează pielea. Microacele naturale activează regenerarea din interior, fără aparatură invazivă și fără exfolieri agresive. Tratamentul acționează atât asupra texturii pielii, cât și asupra aspectului general al tenului, oferind un efect natural și progresiv.

Care sunt principalele beneficii ale tratamentului?

Ana Maria Badea: Printre cele mai importante beneficii se numără:

* regenerarea celulară accelerată;
* îmbunătățirea texturii pielii;
* diminuarea petelor pigmentare superficiale;
* estomparea cicatricilor post-acneice;
* reducerea porilor dilatați;
* reglarea excesului de sebum;
* un ten mai luminos, mai uniform și mai ferm.

În ce perioadă din an se poate face acest tratament facial?

Ana Maria Badea: Tratamentul se poate realiza în orice perioadă a anului, cu condiția respectării recomandărilor post-tratament, în special utilizarea zilnică a cremei cu protecție solară și evitarea expunerii excesive la soare în perioada de recuperare.

Pentru ce probleme ale tenului îl recomandați cel mai frecvent?

Ana Maria Badea: Îl recomand în special persoanelor care se confruntă cu acnee, cicatrici post-acneice, pori dilatați, pete pigmentare, exces de sebum, textură neuniformă sau un ten lipsit de luminozitate și fermitate.

Ce rezultate observă clientele după prima ședință?

Ana Maria Badea: Rezultatele diferă în funcție de nevoile fiecărui ten, însă multe cliente observă încă de la prima ședință o piele mai fină, mai luminoasă și mai uniformă. Pe măsură ce regenerarea continuă în săptămânile următoare, textura pielii se îmbunătățește vizibil.

Citește și: Mai puțini bani pe coafor sau la salon. Românii renunță la tot mai multe servicii din cauza costurilor

Cum decurge și cât durează o ședință de tratament Spongilla?

Ana Maria Badea: O ședință de tratament Spongilla durează aproximativ 60 de minute. În cadrul procedurii, produsul este aplicat și lucrat printr-o tehnică specială, care permite microacelor naturale din Spongilla să stimuleze procesele naturale de regenerare ale pielii. La final, se aplică produsele recomandate pentru calmarea și protejarea tenului.

Tratamentul poate fi realizat atât la nivelul feței, cât și la nivelul spatelui, în funcție de nevoile fiecărui client.

Este dureroasă sau creează disconfort?

Ana Maria Badea: În timpul tratamentului se poate simți o ușoară senzație de înțepături sau furnicături, iar aceasta poate persista câteva ore după procedură. Intensitatea diferă de la o persoană la alta, însă majoritatea clientelor descriu senzația ca fiind suportabilă.

Ce trebuie să facă o clientă înainte și după tratament pentru a obține cele mai bune rezultate?

Ana Maria Badea: Înainte de tratament este important ca pielea să fie sănătoasă, fără iritații sau inflamații active. După tratament, recomand respectarea cu strictețe a protocolului de îngrijire: evitarea machiajului în primele 24 de ore, folosirea produselor recomandate, aplicarea zilnică a protecției solare și evitarea saunei, piscinei și expunerii intense la soare pentru câteva zile.

Care este costul unei ședințe de tratament Spongilla și ce include acesta?

Ana Maria Badea: Costul unei ședințe este de 400 lei pentru tratamentul facial și 700 lei pentru tratamentul efectuat la nivelul spatelui. Prețul include procedura completă Spongilla realizată în salon, evaluarea tenului și recomandările personalizate pentru îngrijirea de acasă, astfel încât rezultatele să fie cât mai bune și de durată.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Ce i-a cerut Messi arbitrului în Argentina – Elveția. La doar câteva minute a apărut cartonașul roșu. Se citește clar pe buze. Video
Capital.ro
Pleci în străinătate cu copilul? Documentul care nu este acceptat la frontieră, deși mulți îl au la ei
Playtech.ro
Secretul simplu folosit în Grecia și Spania pentru case mai răcoroase fără aer condiționat. Metoda care te ajută să suporți mai ușor canicula
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași casă
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
De unde ar aduce, de fapt, Pescobar fructe de mare și pești: ”Costă mai puțin și încarcă cu vola de acolo!”
MediaFlux
Se suspendă permisul pentru amenzile neplătite. O zi la fiecare 50 de lei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?