EXCLUSIV! Stiaţi că Armata Română are un trust de presă?! Emisiuni, ziare şi reviste cu audienţă zero! MApN plăteşte anual 2 milioane de euro de la buget pentru „Feciori la oaste” sau „Poveşti de cătănie”

În timp ce România încearcă să-și revină din criza economică cauzată de pandemia de coronavirus și are o mulțime de probleme de rezolvat în domeniul educației, al sănătății, proiecte de infrastructură și lista poate continua, Ministerul Apărării Naționale ia peste 10 milioane de lei de la buget pentru trustul său de presă care livrează emisiuni cu audienţe nesemnificative. "Feciori la oaste" şi "Poveşti de cătănie" sunt doar două dintre ele.
Claudia Simion
01 iul. 2021, 15:58
EXCLUSIV! Stiaţi că Armata Română are un trust de presă?! Emisiuni, ziare şi reviste cu audienţă zero! MApN plăteşte anual 2 milioane de euro de la buget pentru

Trustul de presă al MApN, o gaură neagră pentru banii statului. Pe ce dă Armata peste două milioane de euro de la buget

Avem sute de publicații tipărite, posturi de televiziune și site-uri de știri relevante în România, însă cu toate acestea MApN continuă să cheltuiască banii statului pentru a scrie despre scoaterea de la vânzare a centralelor pe gaze sau programul „Litoralul pentru toţi”, știri sportive și lista poate continua.

Trustul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Acesta e numele instituției care ia o parte din bugetul Armatei. MApN are aproape 120 de posturi, pentru personal militar și civil, incluzând personalul tehnic și redacțional și personalul administrativ, atât din structurile centrale, cât și din cele regionale. Observatorul Militar, emisiunea Pro Patria sau Vocea Armatei fac parte din Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale.

Bugetul anual pentru salariile personalului din trustul de presă al MApN e de 9.787.000 de lei.  Această sumă include contribuțiile legale ale angajatorului la sistemele de asigurări sociale și sănătate. În medie, un angajat MApN câștigă aproximativ 1.000 de euro.

Creditele bugetare alocate Trustului de Presă al MApN pe 2021 sunt de 10.715.000 RON, aproximativ două milioane de euro, repartizate pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cheltuieli de personal, social-culturale, asigurări și asistență socială, bunuri și servicii.

Care sunt salariile nete primite de personalul din MApN pentru luna mai 2021:

Cel mai mare salariu pe care l-a luat un angajat MApN, fără comandă, în luna mai 2021, a fost de 11.563 de lei, iar cel mai mic de 1.566 de lei.

Ministerul Apărării Naționale are un departament propriu mass-media organizat pe redacții și secții specializate de radio, televiziune, multimedia, cinematografie și online. Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale reprezintă principalul vector mass-media al Armatei Române, fiind o componentă a sistemului de informare și relații publice al instituției militare.

Când a apărut Trustul de Presă al MApN

Trustul de Presă al MApN a fost înființat la 1 august 1999 în baza Hotărârii Guvernului României nr. 385, din 18 mai 1999. Denumirea inițială a fost de Grupul Mass-Media al Armatei, structura fiind constituită din necesitatea conducerii și coordonării unitare a activităților redacțiilor presei militare care funcționau la nivelul MApN în specializările presă scrisă (Observatorul Militar, înființat la 23 iulie 1859), radio (emisiunea Ora Armatei, înființată la 16 iunie 1940) și televiziune (emisiunea În slujba Patriei, înființată la 30 martie 1968, precursoarea emisiunii Pro Patria). Denumirea actuală, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale, a fost atribuită în anul 2004.

Instituția realizează și difuzează produse de informare publică și, respectiv, de informare internă, în format multimedia – publicații scrise, electronice și online, emisiuni de radio și televiziune, filme documentar-artistice și de instrucție, pagini în rețelele sociale, alte produse publicistice de gen, produse media ocazionale (ex. albume, publicații & filme aniversare), conform Instrucțiunilor privind activitatea de informare și relații publice în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 103/2020 (art. 16 – 17).

Trustul de presă al MApN și-a adaptat produsele media la noile tehnologii de comunicare, acoperind toate palierele: produse on-air, online, presă tipărită și cinematografie.

Paleta publicistică a Trustului de presă al MApN este compusă din:

  • publicații militare – săptămânalul Observatorul Militar, revista Viața Militară, în versiuni print, electronice și online;
  • emisiuni de radio, găzduite de Societatea Română de Radio, totalizeazând săptămânal aproximativ 512 minute de emisie, cu acoperire europeană, națională și/sau regională.
  • emisiuni de televiziune, incluse în grila de program a posturilor publice TVR1 (emisiunea Pro Patria) și TVR Cluj Napoca (emisiunea Jurnal militar) și a unor posturi private -Dobrogea TV și Litoral TV (emisiunea Scutul Dobrogei). De asemenea, datele de audiență ale emisiunilor militare de televiziune sunt gestionate de Societatea Română de Televiziune;
  • filme documentar-artistice, de instrucție și de reprezentare, realizate de Studioul cinematografic al Armatei, structură înființată la 15 noiembrie 1916, având în palmares numeroase producții cinematografice premiate la festivaluri internaționale de film militar și, totodată, o contribuție valoroasă la constituirea patrimoniului național de imagine cu filmări efectuate în vara anului 1917, pe timpul luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, la exerciții și activități de protocol în perioada interbelică (ex. vizita mareșalului Pilsudski în România și a unor nave străine în portul Constanța), pe timpul campaniilor din Est și din Vest ale celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada regimului comunist (ex. pe timpul invaziei sovietice în Cehoslovacia), evenimentelor din 1989 și ulterior, patrimoniu aflat în păstrarea Arhivei Naționale de Filme și a Arhivelor Militare Naționale Române;
  • internet și rețele sociale, site-ul www.presamil.ro, pagini Facebook și YouTube, corespunzătoare redacțiilor specializate ale Trustului de presă al MApN.

Activitatea Trustului de Presă al MApN şi audienţele înregistrate

Audienţele înregistrate de emisiunea Pro Patria de la TVR 1, difuzată în zilele de duminică, în intervalul orar 09.00 – 10.00, nu sunt impresionante. Pentru realizarea emisiunii săptămânale de televiziune Pro Patria sunt implicaţi 12 angajaţi, membri ai redacției omonime a Centrului de televiziune și film din cadrul Trustului de Presă al MApN.

Ce rating a avut emisiunea ProPatria în perioada 1 – 28 iunie 2021:

 

Audienţele cele mai mari sunt înregistrate pe zona de radio, mai exact emisiunile militare găzduite de Societatea Română de Radiodifuziune (atât ”Radio România Actualități” cu Jurnal militar, ”Atena Satelor” cu Feciori la oaste cât și emisiunile militare găzduite de Rețeaua de Studiuri Regionale și Teritoriale a SRR dar și pe Unde Scurte, la Radio România Internațional). Audienţa generală a posturilor de radio e disponibilă aici.

Din 2015 a apărut şi postul de radio online „Vocea Armatei”, care nu are angajaţi propii. La realizarea programelor sale contribuie jurnaliștii Redacției Radio și colaborează o parte dintre jurnaliștii Trustului de Presă al MApN, fără a se recurge la serviciile unor colaboratori externi.

În 2020 au fost înfiinţate două redacţii regionale noi: la Radio România Brașov și la Radio România Târgu Mureș (unde se realizează săptămânal, pe lângă emisiunea Jurnal Militar – Radio România Târgu Mureș – sâmbata, 25 min., începând cu ora 09.05, și o emisiune în limba maghiară – Katonai Hirado Marosvasarhelyiradio – sâmbăta, 15 min., începând cu ora 06.45– o premieră în radioul militar din România).

Emisiunile militare de radio cu acoperire națională, difuzate în grila de program a posturilor publice ale Societății Române de Radiodifuziune – Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România Antena Satelor, însumează săptămânal aproximativ 245 minute (emisiunile Jurnal militar – 25 min./RRA, Vești de acasă – 100 min./RRI, Feciori la oaste – Raportul de dimineață & Povești de cătănie – 120 min./ RRAS).

În zona de presă tipărită este „Observatorul Militar”, cu un tiraj de 12.000 de exemplare, care se adresează în mod deosebit audienţelor interne ale MApN. Preţul unui exemplar e de 1,20 de lei. Publicaţia e distribuită în unităţile militare din toată ţara, a contingentele militare dislocate în teatrele de operații externe, în instituțiile militare de învățământ (colegii militare naționale, școli militare de maiștri și subofițeri, academii militare, școli de aplicație), centrele militare zonale, județene și de sector (care desfășoară și activități de informare-recrutare), la structurile asociative ale veteranilor de război și ale veteranilor din teatrele de operații, ale cadrelor militare în rezervă și în retragere, dar și la Biblioteca Națională, Biblioteca Militară Națională, Cercul Militar Național și cercurile militare județene.

Altă revistă tipărită e Viaţa Militară, publicată într-un tiraj de o mie de exemplare. Apare, de regulă, trimestrial.

Studioul cinematografic al Armatei constă în realizarea de filme de instrucţie şi documentar-artistice, precum și a unor filme de reprezentare privind Armata Română, destinate difuzării în țară şi în străinătate. La Studioul cinematografic al Armatei sunt încadrate 7 persoane.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Produsul adorat de români pe care Lidl îl bagă la raft de sâmbătă, 18 ianuarie, cu un preț excelent. La doar 10.99 lei se va vinde ca pâinea caldă
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Robert Turcescu a rupt tăcerea după interviu: Să mă pupe fix în c**
Playtech.ro
Noroc uriaș pentru o singură zodie în următorii 10 ani. Schimbările apar chiar din februarie 2025 în viața acestor nativi
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
De când se va putea circula pe trei benzi pe Autostrada București-Pitești. De ce este crucială lărgirea acesteia
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Noi vești despre marea Autostradă a României. Când va fi circulabilă
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Destin tragic pentru doi soți din Călărași. Acul vitezometrului mașinii în care se aflau s-a oprit la 160 km/h
Cancan.ro
Mihai Bobonete, ridicat de mascați?! Cum răspunde vedeta PRO TV informațiilor din presă: Dacă deținerea de…
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu s-a autosuspendat. Decizia luată de candidatul la prezidențiale
StirileBZI
Ce se întâmplă cu prețurile la energie dacă va fi prelungită plafonarea și după data de 1 aprilie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
substantial.ro
Trump și Xi Jinping discută despre comerț, TikTok și fentanil înainte de învestire
MediaFlux
Două DRONE RUSEȘTI s-au PRĂBUȘIT în României. S-au DESCOPERIT în Județul Tulcea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
MApN elucidează misterul avionului observat multe ore pe cerul României