EXCLUSIV Toni Greblă, fost președinte AEP: „Nu a existat niciun motiv temeinic pentru anularea alegerilor prezidențiale”

Toni Greblă, fost președinte al Autorității Electorale Permanente în timpul scrutinului electoral prezidențial de la sfârșitul lui 2024, afirmă că alegerile prezidențiale au fost anulate fără temei și că documentele prezentate în CSAT sunt niște „aberații vagi”. Surprinzător, el transmite că ar fi dispus să fie audiat de o instanță din România care să realizeze „cât de gravă este situația creată după anularea alegerilor”.
Andrei Ene
05 feb. 2026, 23:26
EXCLUSIV Toni Greblă, fost președinte AEP: „Nu a existat niciun motiv temeinic pentru anularea alegerilor prezidențiale”
Sursă foto : Inquam Photos / George Călin / Octav Ganea

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în exclusivitate pentru România TV că anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 de către Curtea Constituțională a României (CCR) a fost o decizie abuzivă, fără fundament juridic solid, cu efecte extrem de grave pentru democrația românească.

Președinte AEP în timpul anulării alegerilor, Toni Greblă critică dur decizia de anulare a scrutinului

Acesta a afirmat, în emisiunea „Punctul Culminant”, moderată de Victor Ciutacu, că nu a existat niciun motiv real pentru anularea scrutinului și respinge categoric ideea unei ingerințe externe în procesul electoral.

Toni Greblă arată că primele sale dubii pornesc chiar de la momentul și modul în care CCR a intervenit în procesul electoral.

„Aș lua‑o de la faptul că, în vinerea dinaintea turului II, Curtea Constituțională, fără să aibă vreo contestație sau sesizare, a dispus anularea întregului scrutin pentru alegerile prezidențiale: turul I și turul II. Acest fapt a fost făcut cu încălcarea propriei legi de funcționare a CCR și acest lucru este cel mai grav care se poate întâmpla într‑o țară”, spune fostul judecător constituțional.

Citește și : Călin Georgescu intervine după apariția raportului SUA privind anularea alegerilor prezidențiale: „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această rază de nădejde care întărește și luminează”

În calitate de fost judecător constituțional, Greblă transmite că, potrivit uzanțelor, Curtea ar fi trebuit să aștepte finalizarea procedurii electorale și raportul Biroului Electoral Central înainte de a lua o decizie.

„În democrații acest lucru este imposibil. Nu avem exemple recente în care anularea alegerilor să fie făcută, și nu cum a fost făcută la noi, după ce turul II se afla în plină desfășurare.

Elemente care să facă pe cineva să se gândească la anularea alegerilor atunci trebuiau formulate plângerile la parchetele competente, iar CCR putea să lase procesul electoral să se deruleze și miercuri, după ce primea de la Biroul Electoral Central raportul cu privire la stabilirea rezultatelor din al doilea tur, puteau să îl analizeze și să dea o decizie corespunzătoare.”, arată Toni Greblă.

Fostul președinte AEP insistă că, legal, CCR nu avea temei să intervină atât de devreme.

„Până miercuri, a treia zi după terminarea alegerilor, când de obicei se transmit rezultatele către CCR, Curtea Constituțională nu avea niciun drept să anuleze alegerile.”, precizează fostul președinte AEP.

Mai mult, el crede că amploarea gestului nu este înțeleasă pe deplin nici măcar la nivelul decidenților politici de la București.

„Nici atunci, dar nici acum, în mod sigur, decidenții noștri nu realizează ce fapt grav s‑a comis în România la sfârșitul anului trecut. Anularea alegerilor nu este o faptă oarecare, să poată fi trecută cu vederea de democrațiile din întreaga lume, de instituțiile și autoritățile cu competență în domeniu.

Dacă mă refer, o iau într‑o ordine, de la Comisie până la alte asemenea entități care supraveghează procesul democratic în lume, acestea au criticat mult decizia CCR. Acum, nu știu ce informații a avut CCR ca să acționeze astfel, dar, în opinia mea, nu era niciun argument să se fi forțat spre anularea acestora.”, mai punctează Toni Greblă.

A existat vreo ingerință externă în alegerile prezidențiale?

În ceea ce privește posibila ingerință externă în alegeri sau deturnarea campaniei electorale, Toni Greblă afirmă că, în calitate de șef al AEP la acel moment, nu a primit niciun fel de notificare oficială în acest sens.

„Nu am primit asemenea informații. Dacă acest lucru s‑ar fi întâmplat, trebuia să sesizeze parchetele, să dispună măsuri corespunzătoare. Noi organizăm alegerile, iar alegerile se organizează pe principiul transparenței. Nu putem primi informații secrete de la diverse entități ale statului. Acestea aveau obligația să sesizeze parchetul.”, transmite acesta.

El admite că au existat presiuni indirecte legate de modul în care este gestionată propaganda online, însă nu de natură să justifice o intervenție de tipul anulării alegerilor.

 „Eu n‑aș zice că au fost presiuni directe, însă au fost insistențe indirecte de punere în aplicare, cu sârg, a unor directive primite de la UE în ceea ce privește propaganda electorală în online. În principal la valul de videoclipuri pentru un anume candidat. (n.r. foarte probabil referință la Călin Georgescu)”

Presiunile ar fi venit „prin intermediul instituțiilor competente din România”, dar, spune Greblă, „nu au fost presiuni care să mă determine pe mine să mă îngrijorez cu privire la acest fapt. Eu am răspuns că autoritatea permanentă română și că restul problemelor trebuie rezolvate de anumite instituții, nu de autoritatea electorală.”

Fostul judecător al CCR atrage atenția și asupra unui aspect de ordin constituțional: deciziile Curții nu pot fi anulate sau desființate de însăși instituția care le-a pronunțat.

„Deciziile CCR sunt definitive, irevocabile și general valabile, obligatorii. Pe de o parte. Pe de altă parte, nu există o procedură care să permită revizuirea unei decizii date de CCR, o decizie să poată fi desființată chiar de către Curte. Ce se poate face? CCR a făcut, în mai multe rânduri, altceva: și‑a revizuit propria jurisprudență constituțională și a avut o altă interpretare, dar să anulezi, să desființezi o decizie a CCR nu este posibil în legislația noastră.”

Tocmai de aceea, el consideră că situația creată după anularea alegerilor este fără precedent și extrem de periculoasă din punct de vedere instituțional.

Toni Greblă a aflat de la televizor despre anularea scrutinului

Greblă descrie și haosul procedural în care s-a trezit Biroul Electoral Central în ziua în care CCR a decis anularea. În timp ce turul al doilea se desfășura deja, autoritățile electorale au aflat din spațiul public despre decizia Curții.

„Hai să ne amintim. Vineri începuse votarea. Chiar de dimineață, la ora 7, începuse votarea. Aproape ajunsesem eu la secțiile din Europa, eram în plin act de desfășurare a turului II, când, după ora 16, a apărut știrea‑bombă că au fost anulate alegerile prezidențiale. A luat prin surprindere toată lumea. Niciun membru al biroului nu se gândea atunci.”

Întrebat dacă a fost înștiințat oficial sau a discutat cu cineva din vârful statului, Greblă a răspuns: „Am aflat din spațiul public că s‑au anulat alegerile.”

El afirmă că Biroul Electoral Central a fost pus în situația de a închide urnele și de a gestiona voturile deja exprimate în condițiile în care decizia CCR „a fost publicată imediat în Monitorul Oficial”, iar „decizia în materie electorală intră în vigoare odată cu aducerea la cunoștința publică a hotărârii pe care a luat‑o. Nu este obligatoriu să fie publicată și în Monitorul Oficial. La data aducerii ei la cunoștință, Biroul Electoral Central a fost obligat să ia act de faptul că alegerile au fost anulate de CCR. Ce se întâmplă cu buletinele, cum se încheie, unde se depozitează, pentru că, într‑adevăr, era o nedumerire oficială.”

În prezent, Toni Greblă spune că ar fi dispus să dea explicații în fața unei comisii sau a unei instanțe din România cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

„Eu aș fi fost bucuros să fiu audiat de o instanță din România care să realizeze cât de gravă este situația creată după anularea alegerilor și să găsească măsuri corespunzătoare.” El afirmă că, până acum, „pe mine nu m‑a întrebat nimeni în legătură cu efectul anulării alegerilor. Ca intempestiv, fără nicio altă motivare serioasă, să dispui anularea alegerilor…”

Citește și : Nicușor Dan, reacție de ultimă oră după apariția unui raport al Congresului SUA care pune sub semnul întrebării anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024: „Referirile prezentate în raport sunt strict descriptive. Nu reprezintă și nici nu se pot substitui unei evaluări juridice”

Din punctul său de vedere, o soluție minimă de transparență ar fi desecretizarea ședinței CSAT în care s-a discutat acest subiect.

„Experiența pe care o am în viața publică, faptul că am fost atunci membru al Biroului Electoral Central, eu vă spun cu certitudine că nu a existat niciun motiv temeinic pentru anularea alegerilor. Și că singurul lucru pe care ar putea să‑l facă președintele României ar fi să desecretizeze ședința CSAT‑ului și, în funcție de asta, se mai poate discuta, dar nu se vor afla foarte multe, pentru că informațiile depuse acolo sunt niște aberații vagi.”, mai punctează Toni Greblă.

Fostul șef al AEP avertizează că efectele acestei decizii istorice nu se vor stinge curând.

„Dacă nu mai avem încredere în instituțiile statului, distrugem statul român. Sigur că da, pentru că se creează o comisie. Sigur că pot să spun ceea ce s‑a întâmplat în acea perioadă. Repet: pentru mine, anularea alegerilor este clar că a fost un lucru greșit. Problema care ar trebui să ne preocupe acum ar fi care și prin ce mijloace putem ieși din această situație. Pe termen mediu, acest efect al anulării alegerilor ne va urmări ca țară.”, a mai transmis Toni Greblă.