România a fost invitată de SUA să facă parte din Consiliul European pentru Pace condus de președintele american Donald Trump, lucru confirmat de Administrațai Prezidențială. Traian Băsescu, fostul președinte al României, nu privește cu ochi buni această invitație.
„Votez ca românii: nici Trump, nici UE. Cred că suntem într-o situație în care graba strică treaba. Este evident că, odată cu pretențiile domnului președinte Trump privind anexarea Groenlandei, lucrurile se complică. Și nu se complică în alt mod decât în ceea ce privește existența sau inexistența NATO. Statele Unite nu pot ocupa cu forța Groenlanda și NATO să mai existe. NATO s-ar desființa în momentul în care un astfel de lucru s-ar întâmpla. Cred că aceasta este o premisă de la care ministrul de Externe al României trebuia să plece după Venezuela și să clarifice care este poziția aliaților europeni, pentru că poziția lui Trump era deja făcută publică.
În situația în care SUA ar utiliza forța pentru ocuparea Groenlandei – un gest inutil –, dar dacă ar face acest lucru, este clar că alianțele s-ar limita la ceea ce a existat înainte în NATO, mai puțin Statele Unite. Până la ora aceasta trebuia făcută o evaluare cu aliații europeni privind măsura în care sunt dispuși să participe la protejarea flancului estic al Europei. Țările trebuie să fie susținute în eventualitatea unui atac al Federației Ruse.
Europa are potențialul să protejeze singură flancul estic. Nu are potențial nuclear, dar are potențial pentru o confruntare clasică și are capacitatea de a proteja flancul estic fără SUA. Întrebarea este dacă președintele Nicușor Dan a făcut aceste consultări cu țări precum Turcia, Elveția, Germania sau Franța”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
„Dacă privim la al doilea aspect, cel legat de participarea la marele comitet al Statelor Unite, nu ne putem pune problema că mergem noi, ca floricelele, cu miliardul în buzunar, spunând: „Nenea Trump, noi nu avem nicio treabă cu europenii”. Noi cu europenii trăim și cu europenii ne dezvoltăm. Poziția României trebuie să fie aliniată cu cea a Uniunii Europene.
Este un semnal extrem de interesant: numai statele baltice nu au primit invitație, în rest toate statele UE au primit. Nu aș vrea să dezvolt motivele – le înțeleg perfect –, dar nu vreau să facem o analiză care să fie preluată aici. Subiectul este extrem de delicat: de ce statele baltice nu au primit invitație. Nu cred că este cazul să dezvoltăm acest subiect, dar vorbim despre UE și facem abstracție, pentru moment, de faptul că Trump a „uitat” să le trimită invitație și statelor baltice”, a adăugat Traian Băsescu.
Fostul președinte a subliniat că prioritatea României, în acest moment, ar trebui să fie alinierea la pozițiile Uniunii Europene,.
„Această abordare ne întoarce în epoca de piatră: cine are mai multe pietre este mai tare. Afirmațiile președintelui Trump îl dezonorează și dezonorează și America, care a fost arbitrul ordinii mondiale până la începerea mandatului lui Trump. Sper ca, după Trump, să urmeze un președinte care să restabilească funcționalitatea Americii în plan internațional.
Vom vedea ce se mai poate valorifica din parteneriatul strategic. Cert este că astăzi, la București, a fost comandantul suprem al forțelor NATO în Europa, Alexus Grynkewich, care s-a întâlnit cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Ilie Bolojan, iar mâine va vizita centrul de la Cincu. Așadar, nu aș spune că nu există un semnal de liniștire, dacă vreți, din punct de vedere al capacităților militare.
Aș vrea să tragem o concluzie: România este stat membru al Uniunii Europene și asta vom rămâne, solidari cu Europa. După ce se va clarifica relația UE–SUA, vom încerca să valorificăm în continuare parteneriatul strategic, dar prima noastră opțiune trebuie să fie Europa”, a conluzioant fostul președinte.
Consiliul pentru Pace este un organism format pentru a rezolva criza din Gaza, dar oficialii americani au lansat ideea extinderii „Consiliului de pace” din Gaza, condus de președintele american Trump, pentru a include și alte zone de conflict, precum Ucraina și Venezuela, potrivit unor persoane familiarizate cu discuțiile, arată Financial Times.
Scrisoare transmisă de Donald Trump a fost primită, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan. Nu toate statele UE au fost invitate să facă parte din Consiliu. Printre acestea se numără Estonia, Letonia sau Lituania. Președintele american ar fi invitat în total lideri din peste 60 de țări la nivel mondial.