Fostul președinte Traian Băsescu avertizează că alegerile din 28 septembrie vor decide viitorul Republicii Moldova.
„Aș privi în primul rând la evenimentul care urmează și care este pe 28 septembrie. Este vorba de alegeri în Republica Moldova. Cred că nu mă suspectează nimeni că nu sunt un bun cunoscător al situației din Moldova și, în acest condiții afirm, că niciodată, dar niciodată, Republica Moldova nu a avut o șansă mai mare să plece definitiv către vest ca acum.
Și niciodată nu a fost atât de independentă de oamenii politici. Decizia din 28 septembrie este legată de votul celor patru milioane de cetățeni ai Republicii Moldova. Nimeni și nimic nu poate interfera decizia pe care o vor lua alegătorii din Republica Moldova. Dacă se votează PAS, partidul pro-european al Maiei Sandu, direcția este pro-europeană și, foarte probabil, anul viitor, Republica Moldova începe negocierile de aderare la UE.
Dacă se votează Blocul Socialist, n-am să spun numele partidelor pentru că e dificil pentru cei care ne ascultă, este partidul lui Dodon, Voronin, Tarlev și al Irinei Vlah, care este fostul bașcan al Găgăuziei. Acest bloc socialist este blocul care propovăduiește revenirea la supunere și parteneriat față de Moscova și față de Putin. Vă aduc aminte că, până de curând, vedeam imagini cu Dodon care dormea prin anticamera biroului lui Putin ca să îi poate zâmbi când iese, când intră, deci ar însemna un vot pentru blocul socialist o supunere către politicile Moscovei și, în mod deosebit, către politicile lui Putin”.
De asemenea, Traian Băsescu atrage atenția că miza alegerilor de pe 28 septembrie depășește granițele Republicii Moldova, influențând direct stabilitatea regiunii și echilibrul geopolitic la frontiera estică a Uniunii Europene.
„Marea problemă este că, la frontieră, dacă socialiștii câștigă, Republica Moldova va avea un guvern supus Moscovei și cu majoritatea parlamentară supusă Moscovei. Dacă vor câștiga PAS, se va continua drumul pro-european și v-aș aduce aminte că anul trecut au fost alegeri prezidențiale și un referendum. Ele au fost câștigate cu votul celor din Diaspora, Maia Sandu a pierdut în interiorul Moldovei cum a fost situația cum a fost la noi în 2009. Maia Sandu a pierdut alegerile în interiorul Moldovei dar le-a câștigat cu votul Diasporei, unde au 1 milion de cetățeni în Europa în baza faptului că au cetățenie română.
În aceste condiții este vital ca cetățenii moldoveni cu cetățenie română să meargă la vot pe 28 pentru a asigura victoria forțelor pro-europene. Dacă nu câștigă pro-europenii vom avea la frontieră o Republică subordonată lui Putin, ceea ce înseamnă o revenire la perioada când era președinte Dodon și când aveam mari probleme de vecinătate cu Republica Moldova și, de asemeni, înseamnă un cuțit băgat în spatele ucrainenilor, care vor avea și ei în spațiul apropiat o Republică controlată de Putin.
Deci alegerile din Republica Moldova sunt vital importante și pentru viitorul Republicii Moldova, și pentru securitatea României, și pentru securitatea Ucrainei. O țară mică este extrem de importantă pentru securitatea regională”.