EXCLUSIV Val de aer polar peste România chiar de Paște. Elena Mateescu (ANM): „Va trebui să avem o haină puțin mai groasă”

ANM anunță vreme neobișnuit de rece pentru această perioadă, pe fondul unui val de aer polar care a cuprins aproape toată țara. Temperaturile au scăzut considerabil, iar în mai multe regiuni sunt semnalate lapoviță și ninsori. Șefa ANM, Elena Mateescu, susține că valorile termice de Paște sunt cu mult sub normalul climatologic.
Alina Costache
11 apr. 2026, 16:35
EXCLUSIV Val de aer polar peste România chiar de Paște. Elena Mateescu (ANM): „Va trebui să avem o haină puțin mai groasă”

În estul Transilvaniei, frigul s-a resimțit cel mai intens, mai ales în depresiuni, unde valorile au coborât până la -6, chiar -8 grade Celsius. La polul opus, în sud-vest, la Calafat, dimineața de sâmbătă a fost mult mai blândă, cu aproximativ 8 grade, în timp ce în București minimele s-au situat între 4 și 5 grade, potrivit ANM.

Pe parcursul zilei, temperaturile rămân moderate pentru această perioadă. În estul Transilvaniei, maximele vor atinge doar 7-8 grade, în timp ce în sud-vest, izolat, se pot înregistra până la 16 grade. În Capitală, valorile termice nu depășesc 13-14 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar în mai multe regiuni – sud-vest, sud, sud-est, est și centru – sunt așteptate precipitații. La munte, mai ales la altitudini mari, acestea vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare.

Vezi și Prognoza meteo. Gata cu frigul, apare soarele! Temperaturile se apropie de normal

Noaptea de sâmbătă spre duminică aduce din nou o răcire accentuată. În estul Transilvaniei, temperaturile vor coborî iar spre -6 grade, în timp ce pe litoral vor rămâne mai ridicate, în jur de 6 grade. În București, minimele vor varia între 2 și 4 grade.

Pentru noaptea de Înviere, prognoza indică un cer mai mult noros, dar cu șanse reduse de precipitații. Chiar și așa, temperaturile vor fi scăzute, așa că este recomandat ca cei care participă la slujbe să se îmbrace mai gros, mai ales în regiunile centrale și nordice.

În prima zi de Paște, vremea va intra într-un ușor proces de încălzire, însă valorile termice vor rămâne sub normalul perioadei, cu abateri de aproximativ 5-7 grade. La nivel național, maximele se vor încadra între 8 și 16 grade, iar în București vor ajunge la 14-15 grade.

Veștile mai bune vin pentru săptămâna următoare, când temperaturile vor crește treptat. Spre finalul intervalului, maximele vor atinge 18-19 grade, apropiindu-se de valorile normale pentru această perioadă a anului.

„Urmează o noapte rece în toată țara, cu cele mai scăzute temperaturi în depresiuni, până la minus 5 grade. În Capitală, valorile vor fi între 2 și 4 grade, iar pentru această noapte va trebui să avem o haină puțin mai groasă. Nu ne așteptăm decât la temperaturi mai coborâte.

Și mâine, chiar dacă temperaturile vor mai crește, elementul principal rămâne vremea rece, cu aproximativ cinci grade sub normalul pentru această perioadă. Apoi, vremea se încălzește.”, a declarat Elena Mateescu la România TV.

Citește și Prognoza meteo de Paşte 2026. Lumina sfântă se ia cu umbrela. Weekend cu intemperii în toată ţara

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Regina muzicii country s-a stins din viață la 80 de ani. A lăsat în urmă o carieră de aproape șase decenii și peste 100 de milioane de discuri vândute
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat