EXCLUSIV Victor Ciutacu critică lipsa de reacție a lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan despre inundațiile din Moldova: „Foarte ocupați. Avea o conferință cu copiii / Dădea un interviu grețos și penibil în care îl justifica pe Anastasiu”

În urma inundațiilor devastatoare care au afectat zona de nord a țării în ultimele zile, autoritățile au dispus măsuri de urgență pentru sinistrați. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat marți seară că în localitatea Broșteni, din județul Suceava, va fi instituită starea de alertă.
Irina Dumitrescu
29 iul. 2025, 21:57
EXCLUSIV Victor Ciutacu critică lipsa de reacție a lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan despre inundațiile din Moldova: „Foarte ocupați. Avea o conferință cu copiii / Dădea un interviu grețos și penibil în care îl justifica pe Anastasiu”

Conform explicațiilor oferite de Raed Arafat, declararea stării de alertă va permite accesarea rapidă a resurselor necesare pentru ajutorarea oamenilor: alimente de bază, apă potabilă, combustibil, module de cazare temporară și alte mijloace logistice vor fi mobilizate începând de miercuri. Decizia urmează să fie aprobată oficial printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și, ulterior, Guvernul va analiza acordarea de sprijin financiar pentru reconstrucția caselor afectate.

În ceea ce privește intervenția de până acum, Arafat a subliniat amploarea operațiunilor de evacuare: 111 persoane au fost salvate pe calea aerului cu sprijinul a cinci elicoptere, în timp ce alte persoane au fost evacuate terestru. În zonă acționează deja 202 pompieri, iar efectivele vor fi suplimentate cu încă 80 până la 100 de salvatori. În sprijinul echipelor de intervenție au fost mobilizați jandarmi, polițiști, salvatori montani și angajați ai Administrației Naționale „Apele Române”.

Luni seara, în timp ce România TV prezenta amploarea dezastrului din județul Suceava, președintele Nicușor Dan organiza la Palatul Cotroceni un eveniment dedicat copiilor români din diaspora, aflați în tabere educaționale în țară.

În cadrul acestei întâlniri, președintele a fost întrebat de către copii despre relațiile României cu Republica Moldova și Ucraina, precum și despre politicile prin care statul român ar putea sprijini familiile din diaspora. După o vizită simbolică prin grădina și sălile istorice ale Palatului Cotroceni, șeful statului a discutat deschis cu micii participanți, răspunzând la întrebări despre viitorul României și implicarea civică.

Vezi și Nicușor Dan, față în față cu copiii români din diaspora. Întrebarea care l-a uimit pe președintele României: „Sunt mulţi oameni care mă sună să se întâlnească cu mine”

Tot luni seara, premierul Ilie Bolojan a acordat un interviu în exclusivitate pentru G4Media, în care a abordat teme de actualitate, precum demisia vicepremierului Dragoș Anastasiu și controversa legată de reforma pensiilor speciale.

Jurnalistul Victor Ciutacu a criticat în termeni duri prestația celor doi lideri politici în emisiunea „Punctul culminant” de marți seara. El a ironizat prezența lui Nicușor Dan la evenimentul dedicat copiilor din Republica Moldova, în timp ce nordul țării se confruntă cu efectele distrugătoare ale inundațiilor. De asemenea, a calificat interviul premierului Bolojan drept penibil și lipsit de substanță, acuzându-l că a încercat să justifice neconvingător decizia controversată a vicepremierului Anastasiu.

„Aseară erau foarte ocupați. Nicușor Dan avea o conferință cu copiii din Republica Moldova, iar domnul Ilie Bolojan dădea un interviu grețos și penibil în care îl justifica pe Anastasiu (n.r. – Dragoș)”, a spus Victor Ciutacu.

Citește și EXCLUSIV Victor Ciutacu: „USR condamnă sinecurile, dar vrea să ocupe funcții cât mai multe în fruntea statului”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT