EXCLUSIV Victor Ponta pune presiune pe Bolojan şi Ministerul Mediului după ce 13 localităţi au rămas fără apă: „Autorităţile responsabile şi-au dat seama că de la o greşeală ajung la crimă şi s-au opus doamnei ministru”

Fostul premier Victor Ponta a intervenit telefonic miercuri, la România TV, pentru a comenta lipsa măsurilor ferme pe care Guvernul ar fi trebuit, în opinia sa, să le ia pentru a rezolva problema lipsei apei potabile şi menajere din 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.
Mircea Filipescu
03 dec. 2025, 20:44
EXCLUSIV Victor Ponta pune presiune pe Bolojan şi Ministerul Mediului după ce 13 localităţi au rămas fără apă:

Victor Ponta susţine că, deşi Diana Buzoianu dă vina pe Apele Române pentru dezastrul care a lovit cele 13 localităţi, şeful direcţiei a fost numit în funcţie, interimar, chiar de către ministrul Mediului, în data de 13 septembrie.

„Am învățat, ca premier, că m-am confruntat cu diverse crize. Trebuie să afli într-o zi, două, șapte, nouă, într-o criză, care au fost elementele, care rămân documentele, oamenii care s-au ocupat. Discursul ăsta politicianist, în care dăm vina unii pe alții, nu ne ajută cu nimic. Faptele sunt clare. Le știe și Nicușor, care a zis doar jumătate de adevăr.

Jumătatea de adevăr este că vinovații sunt de la Apele Române. Ei trebuiau să facă reparația de la baraj. Au început în octombrie, deși specialiștii au spus: „Nu începeți atunci, că e nenorocire”. Nu au ascultat. Vă rog să verificați: noul director general al Apelor Române, interimar, a fost numit direct de doamna Buzoianu, pe 13 septembrie.

A zis că aduce ea pe cineva interimar, fără concurs. Motivul pentru care l-a dat afară pe cel vechi a fost că nu folosește banii din PNRR. I-a zis celui nou: „Dă drumul la lucrări”. Toată lumea a spus că nu se vor termina la timp, vin viiturile. S-a întâmplat asta. Au rămas fără apă potabilă 20 de localități.

Doamna ministru a zis: „Băgați apă nepotabilă pe conductele de apă potabilă”. Ar trebui să știți că toți bolnavii de la Câmpina au fost mutați în spitale la Moreni, unde apa se aduce cu cisternele. Nu mai vorbesc de școlile care sunt online.

Autoritățile și-au dat seama că, de la o greșeală, ajungi la o crimă. Să bagi apă nepotabilă pe rețeaua de apă potabilă e o crimă. M-am opus doamnei ministru, care a ieșit la TV. Sunt convins că și Nicușor are datele pe care le am și eu. Dar el a zis doar jumătate de adevăr: vinovat este cel de la Apele Române, repet, pus acolo de Buzoianu.

Faptul că s-a pus presiune în timp ce specialiștii au zis „nu faceți” înseamnă incompetenta. E normală la oameni care nu au lucrat în domeniu. Nici acum, în al doisprezecelea ceas, Guvernul nu spune: „Lăsați-l pe ministru, lăsați Apele Române, haideți să chemăm oamenii și să vedem ce soluții avem”. Altfel, până în aprilie–mai nu ne mai revenim.

Să vă zic cum se poate reveni pe termen scurt: cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă mai plouă, dacă mai ninge, crește apa în baraj. Scade problema. Nu e intervenție umană. De câte ori avem un act de incompetență al unui politician… Dacă era de la PSD, era dat afară și anchetat penal. Dacă e de la USR, e ținut în brațe, ca la Moșteanu, acum o săptămână.

V-am prezentat faptele pe care le-am aflat ca prim-ministru. Știu să îi întreb pe oameni cum s-a ajuns aici și ce e de făcut.

Citeşte şi: Un nou atac al lui Sorin Grindeanu la adresa lui Bolojan. Liderul PSD îl acuză pe premier că nu a trimis miniştrii de resort în Prahova, în zonele fără apă: „M-aş duce acolo să încerc să rezolv ce am încurcat”

Așa s-a ajuns: printr-un gest politic. L-au obligat pe director să facă ceva cu PNRR-ul. E o responsabilitate politică evidentă. Dar dacă rămânem într-un război în care USR spune că n-a greșit ministrul… ba da, ministrul a greșit. Eu mi-am dat demisia pentru o tragedie într-un club privat. Acum tragedia e la Ministerul Mediului, la Apele Române.

Un director numit de ministrul actual. Lucrurile sunt clare. Dacă pierdem timpul încercând să spălăm un ministru vinovat, în loc să luăm măsuri concrete, să ascultăm specialiștii, nu propagandiștii, oamenii vor suferi încă șase luni de acum înainte. Vor avea Crăciun fără apă și vom trece peste subiect ca și cum nu s-a întâmplat nimic.”, a declarat Victor Ponta, în exclusivitate la România TV.

Fostul premier a vorbit şi despre posibilitatea unui blackout în România, despre care spune că este foarte mică, însă a atras atenţia asupra altei probleme importante din domeniul energiei.

„Întâmplător, am fost la deschiderea centralei în 2012. Știu situația tehnică de acolo. Dacă ministrul Mediului îi înștiința pe cei de la centrală să își ia măsuri… Dar totul s-a cocolosit, ca să nu iasă la iveală ce „tâmpiți” suntem. Nu va fi blackout în România.

Va fi însă o creștere importantă a prețurilor. România are cea mai scumpă energie din Europa. O să plătim mai mult la facturi. Mă refer la zona industrială. Prahova e o zonă industrială puternică; companiile vor cumpăra energie mai scumpă, o pun în prețul produselor și se produce inflație.

Doamna Gheorghiu zicea că e frumos să dai bani la magistrați, în timp ce copiii nu au de mâncare. Vi se pare că n-a mâncat Gheorghiu la Cotroceni? Demagogia se întoarce mereu la cei care o rostesc. Asta e situația economică. Probabil că nu vom lua banii din PNRR. Ce nu s-a implementat până în august nu mai este plătit de Comisia Europeană.”, a mai spus fostul prim-ministru.

Citeşte şi: Victor Ponta explică de ce îl susţine pe Băluţă în lupta pentru Primăria Capitalei: „Este o garanţie că va atrage bani europeni şi va reduce taxarea locală în Bucureşti”

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Gică Mihali, verdict tranșant despre situația lui Boateng la Dinamo: „Îl ajuta și pe Stoinov”. Ce spune despre Pușcaș
Capital.ro
S-a stins o mare actriță. E doliu în lumea filmelor. A fost iubită de toți românii
Playtech.ro
Temperaturi spre 20 de grade în următoarea perioadă. Primăvara vine cu adevărat în România, zonele în care va ploua
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Probleme financiare pentru Dan Șucu? Șeful Rapidului nu și-a plătit datoria: ”Aștept banii de șase luni”
MediaFlux
Nicușor Dan pleacă joi în Polonia. Teme importante de securitate, pe agenda discuțiilor cu președintele Karol Nawrocki
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj