EXEMPLU de urmat. O sportivă aflată la pământ ne dă o IMPRESIONANTĂ lecţie de viaţă VIDEO

În timpul unei întreceri de atletism în sală o sportivă a oferit o adevărată lecţie de voinţă, ea reuşind să câştige cursa, în ciuda faptului că s-a împiedicat şi a căzut înainte de intrarea în ultimul tur de pistă.
Daniel Spătaru
25 mai 2014, 14:48
EXEMPLU de urmat. O sportivă aflată la pământ ne dă o IMPRESIONANTĂ lecţie de viaţă VIDEO

Heather Dorniden este o atletă de care nu a auzit multă lume, însă povestea ei a ajuns în sufletele a milioane de oameni din întreaga lume. Este a 9-a cea mai tittrată sportivă din istoria campionatului universitar american, dar exemplul pe care l-a dat nu este legat de medalii sau titluri.

Exemplul oferit lumii este că trebuie să credem în noi înşine, indiferent de situaţie şi obstacolele pe care le avem în faţă, şi astfel putem învinge, putem deveni în mod reali campioni.

Povestea lui Heather a fost filmată chiar de tatăl său, în finala unui concurs atletic în sală. Se alerga în cursa de 600 de metri, dar după 200 de metri Heather a căzut, fiind la un pas să fie călcată pe cap. S-a ridicat imediat, atât de repede cât poate un om rănit să-şi vină în fire, numai că nu s-a retras de pe pistă, cum mulţi ar fi fost tentaţi să o facă. Heather şi-a adunat forţele a reînceput să alerge şi a recuperat metru cu metru, ajungând în final să câştige cursa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT