Exerciţii militare Saber Guardian 17 cu liceeni, la Cincu: Află povestea gemenilor pasionaţi de tactici militare

Mai mulţi elevi de liceu au fost duşi sâmbâtă la Cincu de către reprezentanţii Ministerului Apărării, pentru a le arăta ce înseamnă să fii soldat în Armata României, dar şi pentru a promova cariera militară. Doi fraţi, gemeni, sunt convinşi că vor să urmeze cariera militară.
Iulian Tudor
16 iul. 2017, 12:36
Exerciţii militare Saber Guardian 17 cu liceeni, la Cincu: Află povestea gemenilor pasionaţi de tactici militare

De Ziua Distinşilor Vizitatori, la Centrul de Instruire de la Cincu, a fost mai multă forfotă ca de obicei, printre oficialităţi numărându-se şi potenţialii viitori militari ai României, liceeni, care au fost aduşi de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

Emanuel şi Ioan Rădunea, doi fraţi, gemeni, de 17 ani, din Ploieşti, au fost impresionaţi de ceea ce au văzut, sâmbătă, la Cincu. Amândoi sunt hotărâţi să îmbrăţişeze o carieră militară.

„Sunt foarte mulţumit de ceea ce am găsit în această tabără. Este prima dată când văd un exerciţiu militar şi mi s-a părut foarte interesant. Întotdeauna am fost pasionat de tactici militare şi de tot ce ţine de acestea şi chiar mă bucur că am luat parte la aşa ceva. Am vrut să dau la un liceu militar la Breaza, dar nu m-au lăsat ai mei. Mă gândesc însă ca după liceu să mă duc la Academia Militară”, a declarat Emanuel Rădunea, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Comandantul Forţelor Terestre Americane din Europa, la Cincu: Am demonstrat că suntem pregătiţi. NATO lasă uşa deschisă pentru Rusia

Şi fratele său, Ioan, ar vrea să opteze pentru o carieră militară, dar nu neapărat în România. „Am învăţat tehnici de supravieţuire, astăzi pot să spun că am şi aflat chiar câteva tehnici militare, tactici în general. Totul a fost foarte bine organizat, nu ne-am plicitisit deloc. Profesionalismul soldaţilor m-a impresionat cel mai mult şi elicopterele Apaş, pentru că într-un aparat atât de mic se găseşte foarte multă putere de foc. Mi-ar plăcea să lucrez în domeniu, nu ştiu dacă neapărat în România. Mă văd în prima linie, ca soldat”, a spus Ioan Ioachim Rădunea, potrivit Mediafax.

 La tabăra de vară pentru cercetaşi au participat 42 de copii, 34 dintre ei fiind selecţionaţi în urma unui concurs online pe pagina de internet a MApN, iar 8 au fost selectaţi cu spirjinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

„Am vrut să acumuleze cât mai multe informaţii despre Armata României, despre partenerii noştri NATO. Am încercat să le dezvoltăm spiritul de echipă, spiritul de competiţie şi, bineînţeles, să promovăm cariera militară. I-am iniţiat în tehnici de alpinism, tehnici de supravieţuire, tehnici de orientare în teren”, a declarat lct. col. Mihaela Iliescu, de la Direcţia Informare şi Relaţii Publice a MApN, potrivit Mediafax.

Tabăra de Vară pentru Cercetaşi este organizată de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Tineretului şi Sportului în colaborare cu Asociaţia de Caritate din Armata României „Camarazii“ şi durează şapte zile, fiind gratuită.

Saber Guardian 2017 angrenează 25.000 de militari din 22 de state membre şi partenere NATO. 8000 de militari din Forţele Terestre Române participă la exerciţiu. În perioada 11-20 iulie, la Cincu se desfăşoară componenta Getica Saber 17, la care participă 5.000 de soldaţi din şase state NATO, cu 650 de mijloace de luptă şi 30 de aparate de zbor.

Întâlnirea de la Cincu a marcat importanţa consolidării poziţiei României pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice.

Exerciţiul Saber Guardian 2017 se desfăşoară pe teritoriile naţionale ale României, Bulgariei şi Ungariei şi se va încheia în 20 iulie. Cu această ocazie a fost activată Divizia Multinaţionala de S-E – măsură luată în urma Summitului NATO de la Varşovia.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Noua Dacia, surprinsă pe străzile din București! Cum arată modelul înainte de lansare
Capital.ro
ANAF urmărește traseul banilor cheltuiți de companii pe bunuri de lux
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte