Experienţele din apropierea morţii, explicate: De ce apar senzaţiile şi viziunile paranormale

Acest studiu, efectuat pe cobai, este primul care analizează efectele neurofiziologice ale unui creier pe moarte, precizează Jimo Borjigin, profesor de neurologie la Universitatea Michigan (nord), principalul autor al lucrării, care a fost publicată în revista de specialitate Proceedings of the American Academy of Sciences, scrie Agerpres.

Circa 20% din persoanele care supravieţuiesc unui stop cardiac vorbesc despre experienţele pe care le-au trăit la limita dintre viaţă şi moarte, în timpul morţii clinice, potrivit acestor cercetători.

Oamenii de ştiinţă au analizat electroencefalograma – care înregistrează activitatea electrică a creierului – a nouă cobai anesteziaţi cărora le-a fost indus un stop cardiac. Într-un interval de 30 de secunde, toţi cobaii au înregistrat o intensificare a activităţii cerebrale, care s-a dovedit foarte organizată în întreg creierul, corespunzând unei stări de excitare ridicate. Neurologii au constatat acelaşi fenomen la cobaii care se asfixiau.

„Am fost surprinşi de nivelurile înalte de activitate în creier”, susţine George Mashour, profesor de anesteziologie şi neurochirurgie la Universitatea Michigan, unul din autorii studiului.

Alte articole

Brianna face dezvăluiri cutremurătoare, după ce a murit pentru câteva minute: „Moartea este o iluzie. Nu există durere, doar liniște”

Moartea fotbalistului Diogo Jota devine din ce în ce mai suspectă. Dezvăluirea unui martor dă întreaga cercetare peste cap

„De fapt, în starea dinaintea unei morţi iminente, o serie de semnale electrice cerebrale ale stării de conştienţă le depăşesc pe cele înregistrate în starea de veghe, ceea ce sugerează faptul că creierul este capabil de o activitate electrică bine organizată în primele stadii ale morţii clinice„, adaugă acesta.

„Această experienţă arată că o reducere a oxigenului, sau a oxigenului şi glucozei în timpul unui stop cardiac poate stimula activitatea cerebrală caracteristică unei stări conştiente”, concluzionează Borjigin.

„Am plecat de la ideea că, dacă această experienţă rezultă dintr-o activitate cerebrală, ar trebui să poată fi detectată atât la oameni, cât şi la animale, chiar şi după încetarea circulaţiei sanguine în creier”, explică neurologul.