„Experimentul eşuat” al lui Erdogan împinge preţurile din Turcia la niveluri record. Inflaţia se apropie de 50%

Inflația anuală în Turcia a doborât un record în luna ianuarie, urcând până aproape de 50 la sută, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică.
Daniel Spătaru
03 feb. 2022, 18:10

Cifra de 48,7% din luna ianuarie a fost atinsă în ciuda declarațiilor pe care președintelui Recep Tayyip Erdogan le face de luni de zile, susţinând că prețurile cresc doar temporar în Turcia, iar autoritățile sunt capabile să rezolve problema.

„Acesta este rezultatul experimentului eșuat al lui Erdogan în politica monetară. Este dificil de spus cum va face față inflației Banca Centrală a Turciei dacă nu are posibilitatea de a crește rata dobânzilor”, a comentat Timothy Ash, Senior Emerging Markets Strategist la BlueBay Asset Management, citat de Reuters.

Citeşte şi Turcia se adânceşte în criză. Declaraţiile lui Erdogan au prăbuşit lira la un minim istoric, peste 20 de unităţi pentru un euro

Lira turcească a pierdut 44% din valoare anul trecut, din cauza refuzului lui Erdogan de a majora ratele, pe fondul unui ritm tot mai accelarat de creștere a prețurilor. Situația a fost resimţită din plin de locuitorii țării, care s-au trezit cu salariile devalorizate într-un timp foarte scurt. Șeful statului s-a bazat pe creditare și exporturi, în mod constant – contrar ideilor general acceptate în știința economică – argumentând că o creștere a ratelor dobânzilor nu poate decât să agraveze inflația.

La o întâlnire din luna ianuarie, Banca Centrală a Turciei s-a poziţionat pentru prima dată împotriva cererilor lui Erdogan de reducere a ratei dobânzilor și a menținut-o la 14% pe an. În ultimii doi ani şi jumătate, preşedintele Turciei a concediat trei șefi ai autorităților de reglementare care au refuzat să-i urmeze instrucțiunile.

Citeşte şi Turcia se adânceşte în criză, prăbuşirea lirei pare că nu poate fi stopată. Înlocuirea ministrului de Finanţe a înrăutăţit lucrurile

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Video. Antena 1, delay de 12 secunde la Suedia - România! Când Isak marca, la TV mingea era la 60 metri de poarta lui Radu
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte