Explozie în Nigeria: Trei morţi şi mai mulţi răniţi

Trei oameni au murit şi mai mulţi au fost răniţi după ce o conductă petrolieră ce aparţine companiei italiene ENI a explodat, în regiunea de deltă din sudul Nigeriei, au anunţat marţi activişti de mediu, citaţi de Reuters.
Alina Costache
29 mart. 2016, 15:01
Explozie în Nigeria: Trei morţi şi mai mulţi răniţi

Deflagraţia s-a produs duminică, însă trupurle victimelor au fost recuperate abia luni, după ce flăcările s-au potolit şi au permis accesul echipelor de salvare.

Potrivit relatărilor localnicilor şi ale reprezenaţilor ERA (Environmental Rights Action), explozia s-a produs în timp ce o echipă de intervenţie făcea o reparaţie. Câteva trupuri aveau arsuri ce au făcut imposibilă identificarea, iar alţi răniţi au fost transportaţi, cu răni grave, la spital.

Potrivit aceloraşi surse, deflagraţia este una dintre cele mai puternice care au avut loc, în ultimele săptămâni, în zona mlăştinoasă din delta nigeriană, şi aşa intens poluată de frecventele defecţiuni şi accidente la conductele de petrol, soldate cu victime.

Compania italiană ENI n-a prezentat o reacţie, iar naţionalitatea victimelor nu este cunoscută.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
Surpriza lui Mihai Rotaru pentru fanii Universității Craiova! Premieră pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT