Explozie puternică într-un cămin de nefamilişti din Iaşi. Zeci de persoane, evacuate

Pompierii ieşeni au fost solicitaţi să intervină, joi după-amiază, la un cămin de nefamilişti din cartierul Nicolina, unde într-o locuinţă a avut loc o explozie urmată de incendiu, o persoană fiind transportată la spital, iar alte 20 evacuate din cauza fumului.
Iulian Tudor
14 feb. 2019, 15:44
Explozie puternică într-un cămin de nefamilişti din Iaşi. Zeci de persoane, evacuate

Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi, a declarat că deflagraţia a fost produsă la etajul trei al unui cămin de nefamilişti din zona Nicolina.

„Proprietarul este în stare de şoc. El a fost transportat cu ambulanţa la spital. Alte 20 persoane au fost evacuate din cauza fumului. La faţa locului s-au deplasat 14 subofiţeri şi patru elevi de la Detaşamentul 2. Ei au intervenit cu ajutorul a două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie, o autospecială transport apă, o autoscară. De asemenea, s-au deplasat la locul solicitării şi o autospecială de terapie mobilă şi una de transport victime multiple. De la Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-a deplasat o ambulanţă”, a precizat Silvia Bolohan.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
A dus tradiția de la Steaua în Rwanda! Promisiunea lui Reghecampf: „Fac 1.000 de mici dacă ajung în finală”. Exclusiv
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Când dai prioritate de dreaptă într-o intersecţie fără indicatoare: regulile din 2026
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Laura, o antreprenoare din Baia Mare, a fost păcălită de un prinț nigerian fals. Cum a ajuns femeia să piardă 2,5 milioane de dolari
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a auzit ce a spus Bölöni despre Balaci și Dobrin și a avut o reacție neașteptată: ”Nu pot să vorbesc urât de el!”
MediaFlux
România, vizată de un război al Rușilor? Țara noastră apare în Operațiunea „Faza zero”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil