Exportatorii elveţieni, şocaţi de eliminarea pragului minim pentru euro. „E un tsunami!”

Directorul general al Grupului Swatch, cel mai mare producător din lume de ceasuri, a calificat drept 'un tsunami' pentru Elveţia decizia de a se renunţa la pragul minim pentru cursul de schimb franc/euro, ce a funcţionat în ultimii trei ani, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Filip Stan
15 ian. 2015, 17:21
Exportatorii elveţieni, şocaţi de eliminarea pragului minim pentru euro.

‘Efectul negativ va fi de proporţii pentru exporturi şi turism şi pentru toată Elveţia’, preconizează directorul general al companiei, Nick Hayek, care l-a acuzat direct de această situaţie pe preşedintele Băncii Centrale a Elveţiei (BNS), Thomas Jordan.

Specialiştii care analizează situaţia au aceeaşi opinie ca şi Hayek şi anticipează ‘vremuri dificile’ pentru sectorul industrial orientat către exporturi, unul dintre cei doi stâlpi ai economiei elveţiene, precum şi pentru turism.

Reprezentanţii băncii UBS estimează că noua situaţie va avea un impact negativ asupra economiei şi a sectorului de exporturi în special, pentru care prevede o scădere cu cinci miliarde de franci elveţieni a valorii vânzărilor pe plan extern.

Alţi analiştii afirmă că, în timpul perioadei cât a durat măsura de control a cursului de schimb, exporturile elveţiene s-au adaptat bine la ‘puterea’ francului, fiind mai eficiente şi mai competitive.

În ultimul timp, exportatorii elveţieni au beneficiat, în plus, de efectul de ‘amortizare’ produs de cursul minim în raport cu consolidarea dolarului, care săptămâna asta a fost la paritate cu francul elveţian.

Se consideră că reevaluarea dolarului în raport euro şi cu francul elveţian ar fi printre motivele ce au determinat BNS să recurgă la această măsură, deoarece Elveţia realizează o bună parte din exporturi în dolari.

Oricum, decizia a luat pe toată lumea prin surprindere, cu atât mai mult cu cât în urmă cu câteva zile conducerea BNS insista asupra determinării sale de a apăra cursul de schimb minim în raport cu euro.

În niciun moment, conducerea băncii nu au dat vreun semn că ar fi dispuşi să cedeze în apărarea francului.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?