Expoziţia de fotojurnalism World Press Photo ediţia 2014, deschisă în Piaţa Universităţii între 9 şi 29 mai

Cea mai importanta expoziţie de fotojurnalism World Press Photo ediţia 2014 a fost deschisă oficial joi seara la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, în prezenţa invitaţilor din străinătate şi din ţară, a fotografilor amatori şi profesionişti, şi a jurnaliştilor.
Alina Costache
08 mai 2014, 19:34
Expoziţia de fotojurnalism World Press Photo ediţia 2014, deschisă în Piaţa Universităţii între 9 şi 29 mai

În cadrul expoziţiei care va fi deschisă pentru public începând de vineri, 9 mai, până pe 29 mai, vizitatorii români vor avea ocazia de a admira Fotografia Anului la World Press Photo realizată de fotograful american John Stanmeyer în februarie 2013 pe o plajă din Djibouti, care arată imigranţi africani sub lumina lunii cu telefoanele mobile îndreptate către cer, în speranţa de a prinde un semnal necostisitor din ţara vecină, Somalia, pentru a reînnoda legăturile cu rudele din străinătate, potrivit Agerpres.

Câţiva saci de gunoi şi nişte cutii pline cu jucării colorate, altă fotografie cu un bărbat într-o maşină fumând o ţigară, lângă el, tot într-o maşină, o femeie. Se uită unul la celălalt. Altă fotografie: un bărbat stă cu faţa în sus într-o piscină, pe margine trei tinere îmbrăcate elegant se pregătesc să plece să danseze. Plăcute sau mai puţin plăcute toate fotografiile prezentate aici ne leagă cu lumea. (…) Cu aceste fotografii este modul nostru de a crea legături emoţionale„, a afirmat Tessa Hetharia, Project Manager la World Press Photo Amsterdam, în deschiderea expoziţiei din Piaţa Universităţii.

Citeşte şi Cea mai emoţionantă fotografie a anului a fost trucată. Cum a fost descoperit fotograful

Expoziţia, organizată de Fundaţia Eidos, include 150 de fotografii şi face parte din expoziţia anuală internaţională World Press Photo, care călătoreşte în întreaga lume, fiind montată în peste 100 de locuri din aproape 50 de ţări şi vizitată de peste 3,5 milioane de oameni la fiecare ediţie.

Expoziţia este împărţită pe secţiuni – natură, sport, război, viaţa de zi cu zi. Între artiştii fotografi prezenţi cu lucrări în expoziţie nu există niciun român. Există totuşi şi o serie de fotografii făcute în România, în Transilvania„, a precizat Simona Giura, project manager.

Cristian Movilă, fondator al Fundaţiei Eidos, organizatorul World Press Photo în România a spus că prin această expoziţie încearcă să vorbească despre ce se întâmplă în afara ţării noastre în condiţiile în care presa românească „este preocupată doar despre ce se întâmplă la noi şi doar atât”.

Citeşte şi Fotograful suedez Paul Hansen, recompensat cu World Press Photo of the Year Award FOTO

Nu am făcut expoziţia pentru un anumit tip de om, pentru o anumită categorie. Cred şi sper foarte tare ca orice om care trece prin Piaţa Universităţii sau care nu, să-şi facă drum şi să intre şi să fie transportat cumva acolo, în lumea celor care suferă, să iasă cu un mesaj de aici„, a declarat Cristian Movilă în deschiderea expoziţiei.

Expoziţia va fi deschisă zilnic între orele 11,00-21,00, până pe 29 mai. Biletele pentru vizitarea expoziţiei pot fi achiziţionate la preţul de 10 lei.

Expoziţia „World Press Photo” este o iniţiativă a „World Press Photo Foundation”, fondată în anul 1955 în Olanda, şi activează ca organizaţie independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Activitatea Fundaţiei este dedicată stabilirii standardelor ridicate în fotojurnalism şi fotografie documentara la nivel mondial.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu a plecat oficial de la CFR Cluj! Pe cine pune Neluțu Varga antrenor. Update exclusiv
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Cea mai scumpă legumă din lume crește pe gardurile din România, dar aproape nimeni nu o culege. „Aurul alb” valorează și 1.000 de euro kilogramul
Adevarul
De ce evită tot mai mulți români să vorbească cu vecinii și cum a dispărut ideea de comunitate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un turist de 45 de ani a fost mușcat de un urs, pe Transfăgărășan! În ce stare se află bărbatul
iamsport.ro
O veste bună și una foarte proastă pentru suporterii Stelei
MediaFlux
PAPARAZZI Ștefan Bănică Junior taie linia continuă cu BMV-ul decapotabil prin oraș! Bolidul roșu sare-n ochi FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți