Expoziţie de pisici, în Capitală: Care au fost cele mai frumoase feline VIDEO

Cele mai frumoase pisici s-au întrecut, sâmbătă, în cadrul unui concurs de frumuseţe pentru feline. Peste 250 de exemplare pot fi admirate la expoziţia de la Sala Palatului, iar iubitorii de animale pot adopta un sufleţel.
Alina Costache
08 mart. 2014, 19:32
Expoziţie de pisici, în Capitală: Care au fost cele mai frumoase feline VIDEO

Stăpânii cheltuiesc o avere pe frumuseţea pisicilor. Ei investesc, însă, şi foarte multă atenţie. Pisicile de concurs consumă doar mâncare de lux, sunt duse periodic la veterinar şi sunt periate pentru o blană strălucitoare. Altele sunt însă mai puţin pretenţioase.

Printre vedetele concursului au fost pisica bengaleză şi sfinxul canadian.

„Este un exemplar din rasa bengaleză, numele lui este Carlos şi avem de la Baia Mare să vă prezentăm un mic leopard de apartament. (…) Îmbină perfect exotivul cu domesticul”, a spus un participant.

Expoziția-concurs „Mărțișorul pisicilor” va aduce în weekend, între orele 10,00 și 17,00, la Sala Palatului din București, peste 250 de feline grațioase din 20 de rase diferite, venite din toate colțurile lumii, scrie Agerpres.

Prin fața juriului, compus din șase arbitri internaționali, vor defila frumoase exemplare de Persană, Exotică, Maine Coon, Norvegiană de Pădure, Ragdoll, Siberiana, Angora Turcească, Sacră de Birmania, Bengaleza, Burmă, British Shorthair, Cornish Rex, Devon Rex, Don Sphynx, Albastru de Rusia, Singapura, Sphynx, Peterbald, Kurilian Bobtail.

Atât sâmbătă, cât și duminică, vor avea loc etapele preliminare ale concursului. Punctul culminant al manifestării este concursul „Best in Show”. Finaliștii celor patru categorii (persane și exotice, păr semilung, păr scurt, orientale și siameze) se vor întrece în marea finală pentru un loc pe podium. Sponsorii vor oferi premii generoase pentru finaliști, constând în hrană și accesorii pentru pisici. Extra premii speciale vor fi acordate pisicilor din rasa British Shorthair, participante ale concursului Special British Show.

Vizitatorii vor putea admira grațioasele feline întrecându-se în frumusețe și vor putea achiziționa o gamă largă de produse și accesorii destinate atât pisicilor (hrana, igienă, joacă), cât și iubitorilor acestora (bijuterii, haine, poșete etc.) la prețuri promoționale. Vor fi picturi pe fata pentru cei mari și mici, mărțișoare și o mulțime de obiecte vestimentare pictate manual (cu pisici, fluturi, gărgărițe, motive florale), tombole cu premii atât pentru participanți, cât și pentru vizitatori.

Evenimentul este foarte îndrăgit de către public, fiind vizitat de peste 10.000 de persoane la fiecare ediție, expoziția având publicul său fidel de mai bine de opt ani.

Conform tradiției, se va desfășura, în cadrul evenimentului, și campania „Arată că îți pasă”, în cadrul căreia se vor strânge donații (în bani sau hrană) pentru animalele din adăposturi. Organizațiile pentru protecția animalelor ROBI, Free Pets, Red Panda și Gia vor aduce pisici vaccinate și sterilizate spre adopție. Prețul unui bilet de acces la expoziție este de 10 lei, pensionarii vor plăti prețul la jumătate — 5 lei, iar copiii sub 12 ani au acces gratuit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT