Fabrica de ciorapi Adesgo, unitate fruntaşă a epocii de aur, este în curs de demolare. Ce se va construi în locul ei

Fabrica Adesgo, fondată în 1926, a fost prima unitate producătoare de ciorapi și lenjerie din România. Impozanta clădire, aflată pe Calea Șerban Vodă, aproximativ vizavi de crematoriul Cenușa, va fi, în curând, amintire. În locul ei se va ridica o clădire mixtă, de birouri și apartamente, a cărei construcție va începe în 2026.
Alina Costache
22 iul. 2025, 08:56
Fabrica de ciorapi Adesgo, unitate fruntaşă a epocii de aur, este în curs de demolare. Ce se va construi în locul ei

Fabrica Adesgo a avut, de-a lungul existenței sale, o capacitate de producție de peste un milion de ciorapi și peste 600.000 de articole de lenjerie pe lună. În 2023, firma israeliană Tefron a achiziționat operațiunile Adesgo și a mutat activitatea fabricii în parcul logistic P3 Bucharest A1 de lângă București. Peste 200 de salariați are, astăzi, celebra uzină care continuă să producă ciorapi și lenjerie sub brandul „Diamond by Adesgo”.

Adesgo

Ce se va construi în locul celebrei fabrici de ciorapi Adesgo

Clădirea din zona Tineretului, de pe Șerban Vodă, va deveni, în curând, una cu pământul. Demolarea ei a început în urmă cu exact un an, în iulie 2024. Terenul a fost achiziționat de dezvoltatorul imobiliar Forte Partners, controlat de frații libanezi Johny și Jihad Jabra și de Geo Mărgescu, iar pe el se va construi cea de-a treia parte a proiectului U•Center 3, potrivit profit.ro

Autorizația de construire a noii clădiri de birouri a fost obținută la sfârșitul lunii iunie 2025.  Proiectul U•Center cuprinde alte două clădiri construite în aceeași zonă, pe locul fostului spital de boli dermato-venerice Scarlat Longhin, pe un teren de circa 18.000 de metri pătrați. La parterul acestora se află un spațiu de retail de mari dimensiuni, care cuprinde, printre altele, un supermarket Auchan și o cafenea Manufaktura.

Citeste si Se deschide o nouă fabrică în România, la doar câțiva kilometri de București. Va avea o suprafață totală de 5.000 mp

Prima clădire a ansamblului U•Center a fost achiziționată, în noiembrie 2022, de frații Pavăl, cu circa 90 de milioane de euro. În U Center 1 își au sediul firme mari precum Booking, Endava, Lensa, Up România, BT, Neuroaxis și DCS plus.

Cât despre U•Center 2, aceasta urmează să fie scoasă la vânzare anul acesta, dar frații Pavăl nu mai sunt printre favoriții la achiziția imobilului. Clădirea are o suprafață închiriabilă de 35.000 de metri pătrați și găzduiește deocamdată doar gigantul american Adobe, unul dintre cei mai mari producători de software din lume. Subsidiara din România a Adobe are, în prezent, peste 1.000 de angajați, și ocupă 60% din clădirea U•Center 2.

Cât a plătit Forte Partners pe terenul fostei fabrici Adesgo

Forte Partners a cumpărat terenul fostei fabrici de ciorapi cu un preț de 11,3 milioane de euro, echivalentul a 825 de euro/metru pătrat, sumă achitată în 3 tranșe.

Continuăm povestea de succes pe care am început-o în anul 2019 cu cea de-a treia șl ultima fază a proiectului U•Center, prin care am transformat o zonă degradată a Bucureștiului într-un centru de business efervescent și viabil. Am decis să începem U•Center 3 cu partea de birouri în contextul în care avem deja o cerere solidă pentru spațiile office, iar în a doua jumătate a acestui an vom pune la punct detaliile finale ale componentei rezidențiale, la care vom începe lucrările de construcție în prima parte a anului viitor”, a declarat Geo Mărgescu, cofondator și CEO al Forte Partners.

U•Center se va întinde pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați și va găzdui birouri și 220 de apartamente.

Citeste si Încă o mare fabrică se închide în România. În trecut a produs pentru Pierre Cardin, Guy Laroche şi Bigotti

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
Un sportiv de renume divorțează, după ce soția a lansat acuzații severe. Care sunt motivele invocate
Capital.ro
Taxa pe lux. Taxă pentru românii care au case sau mașini. Proprietarii trebuie să plătească mai mult în 2026
Playtech.ro
Prețul mielului de Paște. Diferențe mari între fermieri și magazine. Cât se scumpește până ajunge la raft
Adevarul
Mascații au intrat din greșeală peste o mamă și fiica sa. Femeia a sunat la 112: „Nu știu ce se întâmplă și sunt foarte speriată”
wowbiz.ro
Cutremurător. Dănuț Lupu a vrut să se sinucidă: ”Am încercat să mă otrăvesc!” Ce s-a întâmplat cu celebrul jucător la închisoare?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită de un camion, în Suceava
iamsport.ro
”Până la apariția lui Valentin Ceaușescu, Dinamo avea mai multă influență asupra arbitrajelor și a adversarilor decât Steaua! Era un infern, nu aveai nicio șansă cu ei”
MediaFlux
Secretul pantofilor lui Donald Trump. Îi obligă pe subordonații și apropiații lui să poarte același model
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj