Fabuloasa sumă cu care va fi scos la licitaţie un exemplar original din lista lui Oskar Schindler

Un exemplar original din faimoasa listă a lui Oskar Schindler, industriaşul german care şi-a riscat viaţa angajând sute de evrei pentru a nu fi găsiţi de nazişti, a fost scoasă vineri la vânzare pe portalul de licitaţii eBay cu un preţ de pornire de trei milioane de dolari, estimându-se că în cele din urmă suma ar putea ajunge la circa 5 milioane de dolari, relatează agenţia EFE.
Claudiu Popa
19 iul. 2013, 16:38
Fabuloasa sumă cu care va fi scos la licitaţie un exemplar original din lista lui Oskar Schindler

Documentul, datat cu ziua de 18 aprilie 1945, a fost elaborat de contabilul lui Schindler, Itzhak Stern, şi conţine 14 pagini pe care se regăsesc numele a 801 de bărbaţi evrei, potrivit Agerpres.

Citeşte Fetiţa cu palton roşu, acum o tânără de 24 de ani: Mi-a fost ruşine că am jucat în film

Potrivit The New York Post, vânzătorii sunt colecţionarii Gary Zimet şi Eric Gazin. În anunţul licitaţiei, ei asigură că în prezent mai există doar trei alte exemplare originale ale listei lui Schindler, două la Muzeul Holocaustului din Ierusalim (Yad Vashem) şi unul la Muzeul Holocaustului din Washington.

Citeşte şi Ororile nazismului: Povestea lui Leon Leyson, cel mai tânăr supravieţuitor de pe Lista lui Schindler

În anul 2010, scriitoarea argentiniană Erika Rosenberg, moştenitoarea văduvei lui Oskar Schindler, s-a opus vânzării acestui document la licitaţie, argumentând atunci că o asemenea acţiune ar aduce „daune ireparabile” intereselor sale ca unică moştenitoare a drepturilor asupra unor astfel de acte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Nu arunca facturile și actele vechi înainte să verifici termenele. Unele documente trebuie păstrate toată viața
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT