Facebook lansează o funcţie vitală. Vezi anunţul făcut de companie

Facebook va lansa pentru toți utilizatorii o funcție de prevenire a sinuciderilor care să permită semnalarea conținuturilor ce indică intenții de suicid și obținerea de asistență, a anunțat rețeaua socială miercuri. 
Iulian Tudor
16 iun. 2016, 08:22
Facebook lansează o funcţie vitală. Vezi anunţul făcut de companie

„Cu ajutorul acestor noi instrumente, în cazul în care cineva postează pe Facebook ceva ce vă neliniștește, puteți contacta direct acest prieten și, de asemenea, îl puteți „raporta”. Avem echipe în întreaga lume, 24 de ore din 24, care monitorizează aceste semnalări”, precizează rețeaua socială într-un comunicat, potrivit Agerpres. 

Citeşte şi A postat această imagine pe Facebook, apoi a urmat coşmarul. Ce a descoperit femeia este şocant

Această funcție a fost testată până în prezent de unii utilizatori anglofoni.

Concret, membrii rețelei sociale vor putea semnala un astfel de conținut prin intermediul meniului drop-down, cu ajutorul căruia utilizatorii raportează deja postările inadecvate. Potrivit Facebook, aceste semnalări vor avea prioritate față de altele.

Rețeaua socială, care a dezvoltat aceste instrumente împreună cu asociații de prevenire a suicidului, oferă apoi mai multe opțiuni persoanei care vrea să-și ajute prietenul, cum ar fi trimiterea unui mesaj de sprijin redactat în prealabil, relaționarea cu un prieten comun sau asociație, detaliază Nou York Times. De asemenea, contului raportat i se va propune un mesaj de sprijin cu mai multe opțiuni (numere ale unor servicii de asistență, trimiteri la site-uri de consiliere etc.).

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte