Familia copilului mort după ce s-a înecat cu un bob de porumb acuză medici de la două spitale şi a formulat plângere penală

Familia copilului de un an şi opt luni, decedat în spital luni după ce s-a înecat cu un bob de porumb care i-a provocat asfixierea, a formulat o plângere penală împotriva medicilor de la spitalele din Tecuci şi Galaţi, pe care îi acuză de neglijenţă, urmând să se adreseze şi comisiei de malpraxis din cadrul DSP Galaţi.
Iulian Tudor
14 iul. 2017, 12:23
Familia copilului mort după ce s-a înecat cu un bob de porumb acuză medici de la două spitale şi a formulat plângere penală

Unchiul copilului, Constantin Vîrlănuţă, a afirmat, vineri, că băiatul a fost dus de familie mai întâi la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, însă medicul care era de gardă, după ce l-a consultat şi i-a făcut radiografie, le-a spus părinţilor să aştepte două-trei ore pe o bancă pentru ca bobul de porumb să alunece în stomacul copilului.

„Copilul era în curtea vecinilor, cu mama lui, dar el a luat la moment dat nişte boabe de porumb pe care şi le-a băgat în gură. Mama a intervenit repede şi le-a scos, dar a apucat să înghită o boabă. L-au dus repede la Spital la Tecuci, l-a văzut medicul de gardă, Dragoş Teodoru, i s-a făcut o radiografie şi li s-a spus părinţilor să stea două-trei ore pe o bancă să-i dea lichide să bea şi că bobul va aluneca în stomac. S-a stat un pic, după care l-am căutat pe medicul de gardă să-l rugăm să mai consulte copilul, dar a fost de negăsit. Am fost acuzaţi că nu am apelat la salvare ca să-l transporte la Galaţi, dar eram în curtea spitalului; dacă medicii nu au considerat că e urgenţă, cum puteam noi să chemăm salvarea? A fost dus la Galaţi de tată cu maşină, nu a mai stat acolo că toţi spuneau pe acolo că se poate muri cu zile la spitalul din Tecuci”, a spus Constantin Vîrlănuţă, potrivit news.ro.

Bărbatul susţine că vinovaţi nu sunt doar medicii de la spitalul din Tecuci, în special medicul de gardă, ci şi medicii de la Spitalul de Copii din Galaţi.

„Când a ajuns la Galaţi copilul era conştient; chiar tatălui i s-a spus să meargă să îl ţină la radiografie. Apoi a fost chemată de acasă o doamnă doctor să se ocupe pentru că medicul de gradă nu a făcut nimic pe care am auzit-o spunând – Hai să ne grăbim, că nu am făcut nimic şi vin aştia, adică cei de la SMURD, cu elicopterul. Copilul era conştient când a ajuns, dar a decedat apoi”, a mai afirmat unchiul copilului.

În aceste condiţii, familia spune că a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, o plângere similară urmând să fie făcută şi la DSP Galaţi.

„Este neglijenţă din partea medicilor de la Tecuci şi de la Galaţi, cei care l-au văzut, şi am formulat plângere penală. Am scris tot ce s-a întâmplat. Urmează să merg şi la DSP să depun o plângere şi la comisia de malpraxis”, a mai afirmat unchiul copilului.

Pe de altă parte, conducerea Spitalului de Copii din Galaţi spune că s-a făcut tot posibilul pentru salvarea copilului.

„Tot ce este omeneşte posibil s-a făcut pentru salvarea copilului, din nefericire a decedat. Noi am informat şi medicina legală şi Poliţia şi se va merge în continuare conform procedurilor”, a declarat managerul Spitalului de Copii din Galaţi, Victoriţa Ştefănescu.

La rândul său, managerul Spitalului din Tecuci, Claudiua Zara, a declarat că în urma decesului copilului a declanşat verificări interne cu privire la cele întâmplate, iar medicul de gardă la care face referire unchiul copilului nu are nicio vină.

„Eu am discutat chiar atunci cu medicul Teodoru. Imediat cum a venit copilul, i-a făcut o laringoscopie şi o radiografie pulmonară, iar plămânii erau perfect curaţi. Nu s-a văzut nicion corp străin; copilul era agitat, dar respira. După aceste analize, s-a transmis familiei să aibă un pic răbdare, pentru o nouă evaluare. A fost vorba de un sfert de oră. Eu am vorbit atunci la telefon cu medicul Teodoru şi urma să-i facă reevaluarea şi să-i facă şi un bilet de trimitere către Spitalul din Galaţi, fiind un spital de pediatrie. Când a ieşit din cabinet să îl vadă din nou pe copil, familia plecase deja, iar restul ştiu din presă. Domnul doctor este în concediu, era ultima zi de gardă înainte de concediu…este şi dumnealul afectat de cele întâmplate”, a afirmat Cladudiu Zara, managerul Spitalului din Tecuci.

Copilul, în vârstă de un an şi opt luni, din municipiul Tecuci, a decedat luni după ce s-a înecat cu un bob de porumb care i-a provocat asfixierea, Parchetul şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Galaţi demarând anchete în acest caz.

Copilul a fost adus luni seara din municipiul Tecuci la Spitalul de Copii „Sf. Ioan” din municipiul Galaţi în stare gravă, cu insuficienţă respiratorie, după ce a înghiţit un bob de porumb şi în ciuda manevrelor de resuscitare medicii nu au putut decât să constate decesul micuţului.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Florin Gardoş, dezvăluiri incredibile despre ţeapa Nordis: “Nu m-au lăsat să intru în apartament! Mi-au spus că nu sunt eu proprietar după ce l-am plătit”. Cu ce sumă a fost păgubit. Exclusiv
Capital.ro
Pensionarea în 2026. Ce trebuie să știe românii despre vârstă, vechime și documentele necesare
Playtech.ro
Cum să cureți gulerul și mânecile pătate ale jachetei fără să o bagi la spălat
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Copilul Denisei și al lui Iancu Sterp a primit binecuvântarea. De ce au ales cei doi părinți să nu-l boteze pe David: „Așa cum este scris în Biblie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în 2026. Data la care elevii iau vacanță în aprilie
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj