Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ se pregăteşte de proteste

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ organizează joi conferinţa de presă cu tema "Nemulţumiri majore în Educaţie: reduceri de posturi şi salarii de mizerie. Angajaţii din învăţământ se pregătesc de proteste!".
Filip Stan
01 feb. 2018, 04:39
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ se pregăteşte de proteste

FSLI atrage atenţia asupra problemelor majore din Educaţie: reducerea posturilor din mai multe unităţi de învăţământ, comasarea claselor, discriminarea personalului din educaţie prin neacordarea mai multor sporuri, dar şi faptul că salariile angajaţilor din învăţământ sunt printre cele mai mici din sistemul bugetar.

Mai multe şcoli riscă să fie închise din cauza costului standard per elev, calculat greşit, fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de învăţământ, atrage atenţia Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care solicită urgent regândirea modului de calcul al acestui cost standard.

 De asemenea, FSLI contestă modul în care este aplicat costul standard per elev, în funcţie de care sunt alocaţi banii pentru salariile angajaţilor din educaţie.

„Sistemul de învăţământ este într-o permanentă dinamică, iar şcolile din România sunt extrem de eterogene dacă ne referim la numărul de elevi la clasă, mediul în care funcţionează sau la componenţa resursei umane şi de aceea modul de stabilire a acestui cost standard ar trebui să ţină cont de toate particularităţile existente pentru o unitate de învăţământ. De asemenea, credem că în funcţie de fiecare situaţie în parte trebuie introduşi indici de corecţie reali, care să ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţâmânt. Din păcate, din anul 2011, de când a fost introdus şi până în prezent, valoarea costului standard a fost stabilită în mod arbitrar: Ministrul Finanţelor Publice a aprobat cuantumul sumelor destinate salariilor, iar Ministerul Educaţiei a împărţit aceste sume la numărul de elevi şi preşcolari, rezultând, din condei, costul standard. Aşa am ajuns în situaţia gravă în care mai multe şcoli ar putea să fie închise”, afirmă FSLI.

Potrivit sursei citate, este vorba despre şcoli mici, cu câte 8-10 copii la clasă, situate în zone izolate, care sunt în pericol de a fi desfiinţate.

„În acest caz trebuie introduşi indici de corecţie acoperitori, pentru că cei care contează, în primul rând, sunt elevii care au dreptul la educaţie! Desfiinţarea unor şcoli, fără a asigura transportul elevilor la o şcoală apropiată, înseamnă o măsură iresponsabilă. Ştim că înfiinţarea sau desfiinţarea unei unităţi de învăţământ intră în competenţa autorităţilor locale şi a inspectoratelor şcolare. Cerem, însă, Ministerului Educaţiei să fie partenerul nostru şi al elevilor, într-un mod real şi să ia măsurile prin care se poate ajunge la un cost standard calculat corect. Elevii şi profesorii nu trebuie să fie sacrificaţi pentru că o şcoală nu se încadrează în limitele de cheltuieli, deşi sunt situaţii speciale”, potrivit FSLI.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită, de asemenea, Ministerului Educaţiei şi stabilirea clară a normativelor pentru personalul didactic auxiliar şi pentru personalul nedidactic, categorii de salariaţi decimaţi numeric în ultimii ani. Trebuie stabilit în mod exact care este un minimum de personal care trebuie să existe într-o unitate de învăţământ, pentru ca acea unitate să funcţioneze normal, astfel încât elevii să nu aibă de suferit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Mergi la Brighton – Universitatea Craiova? Ce trebuie să știi despre intrarea în Anglia și cât te costă
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT