Felix Bănilă ar putea să decidă astăzi dacă pleacă din fruntea DIICOT

01 10. 2019, 15:37

Felix Bănilă era hotărât să plece în concediu începând de miercuri şi a înaintat o cerere în acest sens procurorului general. Decizia şefului DIICOT vine la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, din cauza felului în care a gestionat situaţia de la Caracal.

Klaus Iohannis: Îi cer domnului Bănilă de la DIICOT demisia

Felix Bănilă, procurorul-şef al DIICOT, a reacţionat la cererea preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi prezenta demisia, spunând că aceasta este un act unilateral de voinţă, „dar sunt împrejurări în care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laş şi poate chiar lipsit de responsabilitate”. În consecinţă, Felix Dănilă dă asigurări că, în cazul său, nu se va întâmpla aşa.

„Demisia este un act unilateral de voinţă, dar sunt împrejurări în care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laş şi poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu nu se va întâmpla aşa. Fiind solicitată de preşedintele în funcţie al României, desigur că ea trebuie tratată cu maximă seriozitate, ceea ce voi şi face, în mod neîntârziat. Aşa că voi culege opiniile colegilor mei, ale şefului ierarhic şi al celor implicaţi în actul numirii procurorului-şef al DIICOT, după care voi aduce la cunoştinţă publică rezultatul deciziei luate”, spune Felix Bănilă, într-un comunicat de presă.

Ana Birchall, despre şeful DIICOT: Mi-am exprimat nemulţumirea pentru cum a acţionat VIDEO