Femeile, în top la absolvirea studiilor universitare. Domeniile în care bărbații sunt mai numeroși, potrivit datelor Eurostat

4,5 milioane de absolvenți de universitate și-au finalizat studiile superioare în Uniunea Europeană. Dintre aceștia, mai mult de jumătate sunt de sex feminin, potrivit Eurostat.
Giorgiana Amarie
12 aug. 2026, 14:59
Femeile, în top la absolvirea studiilor universitare. Domeniile în care bărbații sunt mai numeroși, potrivit datelor Eurostat

Potrivit celor mai recente date Eurostat, 2,6 milioane de femei au terminat un program de studii superioare în Uniunea Europeană în 2024, cu 700.000 mai mult decât numărul bărbaților.

În același timp, conform datelor, majoritatea absolvenților, indiferent degen, preferă să studieze business, administrație sau drept, prin comparație cu alte domenii de studiu.

Citește și:  Sondaj Salvați Copiii România: 58% dintre elevii cu părinții plecați în străinătate își doresc ca aceștia să se întoarcă în țară

Un procent de 14,5% din totalul absolvenților îl reprezintă femeile care au ales cele mai căutate domenii, în timp ce procentul bărbaților care au optat pentru aceleași domenii este de 10,6%.

La coada clasamentului ariilor de studiu este agricultura. În acest caz, numărul bărbaților nu este cu mult mai mare decât cel al femeilor. Nici în domenii precum științe naturale, matematici și statistici sau servicii diferențele între cele două genuri nu sunt foarte mari.

Surpriza vine la categoria tehnologii de informații și comunicații. Numărul bărbaților care optează pentru aceasă specializare este de peste 3 ori mai mare decât numărul femeilor.

Pe de altă parte, femeile câștigă numeric în alte domenii precum învățământul, științele sociale, jurnalismul și comunicarea, iar la capitolele artă și umanitate sau sănătate, femeile depășesc de departe numărul bărbaților.

Citește și: OFICIAL Profesorii primesc prima de carieră didactică de 1.500 de lei până la 31 august. Banii pot fi folosiți până în 2027

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Nicușor Dan, discurs despre starea națiunii: Am considerat util să avem un dialog la sfârșitul crizei politice; noi toți am pierdut mult timp prețios
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România