Fermierii vor fi despăgubiţi cu sume considerabile pentru pierderile cauzate de secetă. Ce sume vor primi aceştia

RomaniaTV.net
29 05. 2020, 13:44

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a mai declarat că Ministerul Economiei îi va ajuta pe fermieri să-şi cumpere echipamente pentru a uda recolta. 

De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Muncii realizează o schemă de sprijin pentru fermierii care angajează sezonieri şi muncitori zilieri. Pentru muncitorii sezonieri, s-a identificat o sumă de 50 de milioane de euro. 

Citeşte şi: Preşedintele CCIR: Suntem ţara în care se moare de secetă la un kilometru de Dunăre; nu se poate să facem agricultură pe acatiste

„Pentru despăgubirile la secetă se vor oferi sume considerabile. Nu putem avansa acum o valoare, nu vrem să creăm expectanţe. Am spus încă de la începutul acestui fenomen că vom despăgubi pe toţi cei care au avut pierderi din cauza acestei secete, care, spun specialiştii, nu a mai fost întâlnită în ultimii 40-50 de ani. Echipele care constată dimensiunea pagubelor lucrează inclusiv sâmbăta şi duminica, astfel încât, până pe 15 iunie, să fie centralizate toate datele privind suprafeţele, culturile şi locaţiile acestora, pentru a gândi o schemă de sprijin pentru despăgubiri. Ei nu au mai fost despăgubiţi în ultimii zece ani niciodată pentru secetă”, a declarat ministrul Oros. 

Citeşte şi: Klaus Iohannis a promulgat legea privind scutirea de la plata taxelor în cazul utilizării apelor subterane pentru irigaţii

În ce priveşte irigaţiile, ministrul Agriculturii a declarat că vor beneficia de o strategie serioasă de gestionare a apei şi se vor reprioritiza aceste lucrări, irigaţiile fiind doar o parte componentă a strategiei.

„Deşi domnul Daea spunea că mi-a dat la cheie o suprafaţă irigabilă de 840.000 de hectare. Sigur, pe hârtie erau 840.000 de hectare. Faptic, se irigă în mod real pe 320.000 de ha (…) Şi s-ar putea, dacă pornim săptămâna viitoare două staţii care nu au fost pornite din 1992, la Sultana şi la Făurei, să mai prindem vreo 70.000 de hectare, maxim”, a subliniat Adrian Oros.