Fetiţele care doresc să ajungă campioane la GIMNASTICĂ sunt aşteptate la PRESELECŢIA de la Deva

Fetiţele care doresc să ajungă mari campioane la gimnastică artistică sunt aşteptate sâmbătă, la Deva, unde va avea loc o preselecţie în cadrul Campaniei "Ţară, ţară, vrem campioane", în urma căreia copiii cu abilităţi reale pentru performanţă se vor putea pregăti în acest sport, printr-un sistem de burse acordat de compania Petrom.
Iulian Tudor
28 mai 2014, 11:42
Fetiţele care doresc să ajungă campioane la GIMNASTICĂ sunt aşteptate la PRESELECŢIA de la Deva

Fetiţele care pot participa la această preselecţie trebuie să aibă vârstele cuprinse între 5 şi 8 ani, ele fiind acceptate la testările ce vor fi organizate la Colegiul Naţional Sportiv ”Cetate” Deva chiar dacă nu au trecut printr-un prim filtru, în localităţile lor de domiciliu.

Scopul acestui program este atragerea unui număr cât mai mare de fetiţe spre gimnastică şi susţinerea pregătirii acestora, fapt ce va crea premisele pentru marea performanţă. Gimnastica este sportul cel mai titrat din România şi sperăm să putem contribui la relansarea acesteia”, a declarat, miercuri, directorul Colegiului Naţional Sportiv ”Cetate” Deva, Adrian Liga, potrivit Agerpres.

La rândul său, antrenorul coordonator al lotului naţional de gimnastică junioare, Liliana Cosma, a menţionat că în cadrul campaniei antrenorii implicaţi în această acţiune au vizitat peste o sută de şcoli şi 70 de grădiniţe din nouă judeţe ale ţării pentru a promova acest nou concept în rândurile părinţilor, copiilor şi profesorilor de sport.

A fost o muncă extrem de grea şi sperăm ca ea să fie încununată cu succes, să avem satisfacţii mari în urma acestei campanii. Am avut o colaborare foarte bună cu toţi cei implicaţi în acest proces”, a afirmat Liliana Cosma.

În ceea ce priveşte testele pe care le vor susţine fetiţele sâmbătă, ea a explicat că acestea vor consta în probe prin care antrenorii îşi vor putea da seama de calităţile native ale copiilor.

Toţi copiii care vor veni la selecţia organizată sâmbătă, de la ora 10.30, la şcoala de gimnastică din Deva, vor fi primiţi la teste. De asemenea, ei vor putea discuta şi lua autografe de la la marile campioane ale gimnasticii româneşti. În paralel, conducerea liceului a pregătit mai multe surprize pentru participanţi şi părinţi, cu toţii fiind invitaţi să vadă baza materială, sălile de sport şi căminele şcolii.

DailyBusiness
O angajată a unei școli a putut să ia 17 credite pe baza unor documente false trimise prin e-mail
Spynews
Oana Marica și-a cumpărat o geantă la preț de garsonieră! Suma pe care Bunesa a scos-o din buzunar pentru plăcerea sa nevinovată | FOTO
Bzi.ro
Scandal la Insula Iubirii 2025! Marian acuză Antena 1 că „măsluiește” filmările. Confruntare directă cu Radu Vâlcan
Fanatik.ro
Jackie Chan a rămas blocat sub apă în timpul unei filmări. Clipe de groază pentru faimosul actor
Capital.ro
Euro, monedă oficială în România? BNR s-a pregătit pentru tipărirea bancnotelor: Este necesar să trecem la euro
Playtech.ro
Locurile unde șoferii nu pot parca, chiar dacă au plătit taxa. Ce sancțiuni riscă
Adevarul
Panică în Germania: Două puncte luminoase pe cer provoacă isterie. Au fost confundate cu OZN-urile. Ce spun autoritățile
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
Condamnarea care a ruinat o viață. Povestea reală care a devenit o tragedie demnă de teatru
Prosport.ro
Maria, clona lui Kim Kardashian, a atras toate privirile. Cum și-a făcut apariția prezentatoarea TV
kanald.ro
Accident grav în județul Mehedimți! Două persoane au murit după ce un autoturism a intrat într-o mașină de poliție
Cancan.ro
'Emmanuel Macron să își pregătească sicriul'. E anchetă în Franța, după mesajul devenit viral
iamsport.ro
Domeniul care ”va avea un recul”, dar pe care milionarul Cristi Borcea continuă să mizeze: ”Încă se vor face bani!”
MediaFlux
Românii care pierd 500 de lei la pensie. Noua lege nu este pusă în aplicare
stirilekanald.ro
A fost decretată STARE de URGENȚĂ! Anunțul președintelui: Aducem armata dacă e nevoie
Banii românilor din bănci vor fi impozitați! De la ce sumă se aplică legea!