FIDELIS IANUARIE 2026. Subscrieri de aproape 290 de milioane de euro!

Oferta de titluri de stat dematerializate pentru populație de debut pentru 2026 a cumulat în sistemul Bursei peste 6.000 de ordine cu o valoare agregată de 87,68 milioane euro.
Viorel Dobran
22 ian. 2026, 23:40
FIDELIS IANUARIE 2026. Subscrieri de aproape 290 de milioane de euro!

UPDATE FIDELIS IANUARIE 2026. Înaintea ultimei zile de subscriere, oferta de titluri de stat dematerializate pentru populație de debut pentru 2026 a cumulat în sistemul Bursei peste 15.000 de ordine cu o valoare agregată de 289,19 milioane euro. Este o valoare doar marginal sub cea de 291,90 milioane euro de la ediția din decembrie 2025.

Investitori au arătat interes preponderent pentru titlurile denominate în euro, care au reprezentat 63,00% din valoarea subscrierilor.

Cel mai mare interes, de aproximativ 4.500 de opțiuni pentru achiziții în valoare 126,00 milioane euro, s-a consemnat pe titlurile cu cea mai lungă maturitate, în ianuarie 2036 (R3601AE), acestea purtând un cupon anual de 6,20%.

Obligațiunile guvernamentale denominate în moneda unică europeană și scadente în ianuarie 2029 (R2901AE), pentru care statul plătește o dobândă de 3,75%, au cumulat peste 1.500 de ordine însumând 34,20 milioane lei, și emisiunea cu maturitate în ianuarie 2031 (R3101AE), având o dobândă anuală de 4,75% a adunat plasamente de 22,00 milioane lei.

FIDELIS IANUARIE 2026. Românii au mai multă încredere în titurile de stat decât în dobânzile oferite de băncile comerciale. Este un interes deja consistent pentru titurile Fidelis care se termină pe 23 ianuarie. Guvernul speră că, la actualul ritm, să adune plasamente mai mari decât cele de 291,90 milioane euro de la ediția din decembrie 2025. Recordul de 863 milioane euro a fost atins la prima ofertă a anului trecut, derulată în februarie.

Investitori au arătat interes preponderent pentru titlurile denominate în euro, care au reprezentat 57,13% din valoarea subscrierilor. Predilecția este mai atenuată față de cea de 68,89% de la exercițiul precedent.

Fidelis 2026. La ce dobânzi se împrumută statul de la români în ianuarie

Cel mai mare interes, de aproape 1.800 de opțiuni pentru achiziții în valoare 34,10 milioane euro, s-a consemnat pe titlurile cu cea mai lungă maturitate, în ianuarie 2036 (R3601AE), acestea purtând un cupon anual de 6,20%.

Obligațiunile guvernamentale denominate în moneda unică europeană și scadente în ianuarie 2029 (R2901AE), pentru care statul plătește o dobândă de 3,75%, au cumulat peste 500 de ordine însumând 10,20 milioane lei, și emisiunea cu maturitate în ianuarie 2031 (R3101AE), având o dobândă anuală de 4,75% a adunat plasamente de 5,79 milioane lei.

În cazul emisiunilor denominate în lei, preferința a mers către scadența scurtă. Astfel, titlurile de stat cu maturitate în ianuarie 2028 purtând o dobândă de 6,45% (R2801A) au cumulat opțiuni în valoare de 83,80 milioane lei (16,44 milioane euro).

Obligațiunile guvernamentale având același termen și bonificate cu o dobândă de 7,45% pentru donatorii de sânge au cumulat subscrieri de peste 3 ori mai mici, respectiv de 28,90 milioane lei (5,67 milioane euro).

Emisiunea cu scadență în ianuarie 2030 (R3001A) și având un cupon anual de 7,10% a adunat plasamente de 23,90 milioane lei (4,69 milioane euro).

Dobânda anuală cea mai mare, de 7,50%, a fost în măsură să atragă subscrieri de 55,00 milioane lei (10,79 milioane euro) pentru obligațiunile guvernamentale cu maturitate în ianuarie 2032 (R3201A).

 

Prin intermediul precedentelor 31 de oferte, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie peste 62 miliarde lei (12,5 miliarde euro).  Oferta derulată în ianuarie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge. Pe tranşa donatorilor, pot fi plasate ordine doar de către investitorii care au donat sânge în perioada 1 august 2025 – 23 ianuarie 2026.

Titlurile de stat pot fi subscrise prin intermediul consorţiului de intermediere sau prin intermediarii autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară care au semnat angajamentul privind respectarea condiţiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune şi au transmis angajamentul către Lead Manager.

Primele titluri de stat Tezaur din 2026. Ce dobânzi oferă statul la început de an

Sindicatul de intermediere este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuţie).

Detaliile fiecărei emisiuni sunt disponibile pe website-ul BVB. Data estimată de admitere la tranzacţionare a titlurilor de stat FIDELIS este 29 ianuarie 2026.

Veniturile obţinute în urma investiţiei în titlurile de stat FIDELIS, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Fidelis ianuarie 2026 include următoarele emisiuni:

În lei:

6,45% – scadență la 2 ani
7,45% – scadență la 2 ani (tranșa donatori)
7,10% – scadență la 4 ani
7,50% – scadență la 6 ani
În euro:

3,75% – scadență la 3 ani
4,75% – scadență la 5 ani
6,20% – scadență la 10 ani

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?